duminică, februarie 16, 2025
Fotbal Național

Ştefan Vlădoiu s-a despărţit de CS „U” Craiova. Destinaţie surprinzătoare pentru fotbalistul vâlcean

380Vizualizari
Fotbaliştii din Europa se tem să mai joace în Ucraina, din cauza războiului declanşat de Rusia, dar iată că mai sunt şi unii cărora nu le e teamă să aleagă o asemenea destinaţie! Aşa s-ar „traduce” mutarea surprinzătoare pe care Ştefan Vlădoiu (fundaş dreapta, 26 de ani) a ales s-o facă în această iarnă! Fotbalistul cu origini în comuna Alunu, care e cotat la 1 milion de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com, s-a despărţit săptămâna trecută de CS „U” Craiova şi va juca în Ucraina, pentru Kolos Kovalivka (formaţie care se află acum pe locul 11, din 16 participante, în prima divizie din ţara vecină). Jucătorul vâlcean intrase în ultimele şase luni de contract cu gruparea din Bănie, iar în momentul când a primit oferta din Ucraina n-a stat deloc pe gânduri şi a anunţat clubul că vrea să plece. Finanţatorul de la CS „U” Craiova, Mihai Rotaru, a apreciat că Ştefan Vlădoiu nu i-a ascuns intenţia de a se transfera în altă parte şi a fost de acord cu transferul său din această iarnă.
Clubul Universitatea Craiova și Ștefan Vlădoiu au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Îi mulțumim lui Ștefan pentru modul în care a apărat blazonul Științei în toți acești ani și îi dorim mult succes mai departe! El a bifat 145 de meciuri în tricoul alb-albastru, reușind să-și treacă în palmares Cupa și Supercupa României”, a transmis CS „U” Craiova. Ştefan Vlădoiu se afla din 2016 în Bănie, iar în actualul sezon a evoluat în 19 partide pentru formaţia antrenată de Costel Gâlcă, două fiind în Conference League, împotriva formaţiei Maribor Branic, din Slovenia.
După plecarea lui Ștefan Vlădoiu, Vâlcea nu mai are astfel niciun fotbalist la CS „U” Craiova, în condițiile în care, în urmă cu 1 an, și Bogdan Vătăjelu a părăsit echipa din Bănie și a semnat cu Aktobe, din Kazakstan.
Sursă foto: Facebook