Fotbal Diverse

Ştefania Vătafu – 100 de meciuri la echipa naţională! Fotbalista vâlceană a fost premiată de Răzvan Burleanu

516Vizualizari
Zilele trecute, naţionala de fotbal feminin a României a disputat două meciuri amicale şi le-a pierdut pe ambele. Primul a avut loc pe 11 noiembrie, împotriva echipei Poloniei, în deplasare, la Ostrowiec, când tricolorele au fost învinse cu scorul de 6-0. Cel de-al doilea a avut loc pe 15 noiembrie, contra Cehiei, la Bucureşti, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, iar de această dată rezultatul final a fost mai strâns: 2-1 pentru adversare.

Printre jucătoarele convocate de selecţionerul Cristi Dulca pentru ultimele două partide de pregătire din 2022 s-a numărat şi fotbalista vâlceană Ştefania Vătafu (29 de ani), care e legitimată în prezent la Anderlecht Bruxelles, campioana en-titre a Belgiei. În duelul cu Polonia, ea a bifat selecţia cu numărul 100 în tricoul primei reprezentative. Cu această ocazie, înaintea meciului cu Cehia, din Capitală, Ştefania Vătafu a fost premiată chiar de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Vâlceanca a primit din partea şefului Federaţiei un tricou inscripționat cu logo-ul „100+”, o plachetă și un buchet de flori, fiind aplaudată la scenă deschisă atât de coechipiere, cât şi de cei aproximativ 1500 de spectatori prezenţi în tribune.

Prima selecţie la echipa naţională – în 2009, într-un meci contra Belgiei

„Mă simt onorată și foarte mândră. E o mândrie întotdeauna să joc pentru echipa națională. Am atins o bornă incredibilă și sper la cât mai multe selecții. Chiar am făcut și o glumă, că sper să ajung la 200 de meciuri pentru România. Să vedem dacă o să pot juca atât, dar vor mai fi multe meciuri. Sunt foarte fericită, sunt mândră că reprezint echipa națională, sunt mândră că am atins borna de 100 de selecții”, a declarat Ştefania Vătafu, pentru site-ul sport.ro, după ce a fost premiată de FRF.
Aceasta şi-a adus aminte apoi şi de prima selecţie pentru reprezentativa tricoloră. „A fost în 2009, împotriva Belgiei. Culmea, acum joc în Belgia, la Anderlecht! Am jucat foarte puțin atunci, nici trei minute. Dar a fost debutul meu și nu l-am uitat. Nu am cum!”, a adăugat Ştefania Vătrafu, care a fost integralistă în ambele meciuri amicale jucate de România cu Polonia şi Cehia.

La Vâlcea, ea a fost antrenată, pe rând, de Viorel Ciofîcă şi Iulică Dincă

Ştefaniei Vătafu i-a plăcut sportul-rege încă de când era mică. Un prieten de familie a observat acest lucru şi l-a contactat atunci pe Viorel Ciofîcă, antrenorul care i-a îndrumat campioanei noastre primii paşi în fotbal, în Zăvoi. Timp de câţiva ani, ea s-a pregătit cot la cot cu ceilalţi juniori de la CSM Rm. Vâlcea, dar, când a mai crescut, nu s-a mai putut antrena în Zăvoi, iar de pregătirea ei s-a ocupat mai departe Iulică Dincă.

La 14 ani, Ştefania Vătafu s-a transferat la CFF Clujana (pentru care a evoluat între 2007 şi 2010), iar ulterior a ajuns la Olimpia Cluj (2010-2018), alături de care a câştigat titlul naţional în fiecare sezon. În 2018, fotbalista vâlceană a făcut pasul peste hotare, odată cu transferul în Spania, la UD Granadilla Tenerife, unde a stat însă doar o jumătate de sezon. Apoi, ea a semnat cu Anderlecht Bruxelles, unde a cunoscut cu adevărat consacrarea şi pe plan extern. În tot acest timp, vâlceanca a fost convocată cu regularitate şi la echipa naţională, astfel că a ajuns acum la 101 selecţii.
Sursă foto: sport.ro / Gabriel Chirea; frf.ro