După victoria concludentă din meciul cu Lituania, din deplasare (cu 4-0), fotbalistele din naţionala României au fost învinse, pe teren propriu, de Elveţia, în penultima partidă din preliminariile Campionatului European. Confruntarea a avut loc marţi, 27 octombrie, la Mogoşoaia, şi s-a încheiat cu victoria echipei vizitatoare, cu scorul de 2-0 (după 1-0, la pauză).
Şi în acest duel, vâlceanca Ştefania Vătafu a fost integralistă. De partea cealaltă, pentru reprezentativa Elveţiei (care e antrenată de danezul Nils Nielsen) au evoluat multe jucătoare galonate din fotbalul european, precum Ramona Bachmann (Paris St. Germain), Malin Gut (Arsenal Londra), Alisha Lehmann (West Ham United) sau Vanessa Bernauer (AS Roma).
După opt runde, România ocupă doar locul 3 în grupa de calificare, fără nicio şansă de a fi prezentă la turneul final al Campionatului European. Pe 1 decembrie, tricolorele vor disputa ultimul meci din preliminarii, în deplasare, contra echipei Croaţiei.
Duminică, 11 august, s-a desfăşurat ediţia a 21-a Cupei Şirineasa, la care s-au aliniat opt echipe reprezentând satele din localitate....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe