duminică, iulie 13, 2025
Fotbal Județean

Stejarul Vlădești a mers cap la cap cu Unirea Tomșani, până la 3-3. A urmat însă…

1.28KVizualizari
Stejarul Vlădești 2009 a trecut, vara aceasta, printr-o proces amplu de reconstrucție, dar, după primul meci oficial, disputat în deplasare, la Unirea Tomșani, echipa din localitatea administrată de primarul Adrian Cosac pare să fie pe drumul cel bun. Iar asta chiar dacă a pierdut cu scorul de 7-3 în runda inaugurală!
Gazdele au deschis scorul, dar Alex Rizoiu a egalat la 1-1, după care tot Unirea Tomşani a trecut în avantaj (2-1). Dorin Rădoi, poate cel mai bun executant al loviturilor libere din județ, a egalat apoi pentru Stejarul Vlădeşti, cu un şut de la 25 de metri (2-2). Formaţia antrenată de Marian Hera a trecut însă pentru a treia oară în avantaj (3-2), însă „stejarii” nu s-au lăsat mai prejos și au făcut 3-3, tot prin Alex Rizoiu. Acesta ne-a relatat, pe scurt, ceea ce s-a întâmplat până la final.
„La 5-3 pentru Tomșani, am ratat eu un penalti. Avem câteva achiziții bune, printre care l-aș remarca pe Rareș Petria, care a jucat foarte bine. Din păcate, ne-au lipsit 5-6 jucători importanți și nici nu am avut un portar de profesie la acest meci. Una peste alta, am jucat bine, chiar dacă am pierdut cu 7-3, la final. Jocul ne dă încredere că putem realiza ceva frumos pe viitor!”, a spus Alex Rizoiu.