Diverse

Steliana Sima, Maria Ghinea, Valentin Sanfira și alți artiști – pe 4 septembrie, la Ziua Comunei Stoilești

1.8KVizualizari
Primarul Florin Ionescu a stabilit programul artistic care se va desfășura cu prilejul Zilei Comunei Stoilești. Evenimentul va avea loc pe 4 septembrie, pe islazul din punctul Baia. Pe scena amenajată în aer liber, vor urca artiști consacrați, care vor face un nou spectacol de neuitat. Valentin Sanfira, Steliana Sima, Marian Ghinea și alții vor cânta pentru câteva ore bune.
„De fiecare dată, la Ziua Comunei Stoilești, am participat mii de persoane, nu doar din localitatea noastră, ci și din zonele învecinate. Am pregătit un program foarte frumos, care va plăcea cu siguranță publicului larg. Cu acest prilej, vom recompensa financiar și cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Toți agenții economici care vor să-și amenajeze tarabe de vânzare a produselor vor avea asigurate spații în mod gratuit, cu condiția să sune la sediul primăriei și să se înregistreze”, a anunțat primarul din Stoileşti, social-democratul Florin Ionescu.