duminică, iunie 7, 2020
Fotbal Județean

Stelu Pietraru a rememorat rezultatele echipei CS Şuşani din ultimii ani, care au culminat cu promovarea istorică obţinută vara trecută

239Vizualizari
Vara trecută, CS Şuşani a izbutit să obţină promovarea în Liga a IV-a, după ce a câştigat una dintre seriile de la „Onoare”. Lui Stelu Pietraru, fondatorul şi coordonatorul acestei echipe, i s-a îndeplinit astfel un vis! Jucătorul şi oficialul grupării din Şuşani a trecut în revistă rezultatele din ultimii ani, care au făcut posibilă performanţa istorică din 2019.
„Mulți nu știu povestea începută acum 4 ani, când am demarat acest proiect la Șușani. Un proiect care a început cu un meci la Roești, contra echipei Inter Lăpușata. Îmi voi aminti mereu acea partidă sau, mai degrabă, starea de dezamăgire pe care am găsit-o la echipă. O echipă care avea doar 11 tricouri disponibile (astfel că, întotdeauna, cine intra pe teren din postura de rezervă, întorcea tricoul pe dos) şi 7 şorturi… De faptul că aveam doar 11 perechi de jambiere, nu mai vorbesc. Am fost ajutaţi apoi cu un rând de echipament de domnul primar al comunei. Reconstrucția a început odată cu aducerea tinerilor la echipă, care au condus la schimbarea mentalității şi la crearea unui grup unit. În acest sens, ţin să mulţumesc acum bunului meu prieten, căpitanul Costin Tudor, pentru că a fost de fiecare dată aproape de echipă. M-am sfătuit mereu cu el şi nimeni nu ştie câte nopţi am pierdut, încercând să găsim soluţii de supravieţuire”, şi-a adus aminte Stelu Pietraru.

„Deşi am avut un buget extrem de mic la dispoziţie, am demonstrat însă că și cu bani foarte puţini se poate face performanță”

Jucătorul de la CS Şuşanu a parcurs apoi, succint, fiecare sezon în parte. „În campionatul 2015-2016, după un început ezitant, am terminat pe locul 9. Îmi aduc aminte că am jucat însă de la egal la egal cu Galicea, care a fost câștigătoarea seriei, fiind înfrânți la limită, cu 1-0, din cauza unui gol încasat în minutul 93. A urmat apoi sezonul 2016-2017, când am terminat pe locul 3, fiind foarte aproape de promovare. Atunci, am avut satisfacţia că am obţinut victorii de aur împotriva primelor clasate. În campionatul 2017-2018, puteam fi campionii Seriei Sud din Liga a V-a, dar locul 1 a fost câștigat de Băbeni, în urma unei contestații pe care a formulat-o la Drăgășani. Atunci, am fost invitaţi să facem saltul şi de pe poziţia secundă în Liga a IV-a, dar nu am făcut-o. Le-am transmis băieților că, pentru mine, doar primul loc contează şi doar acela se premiază, aşa că am rămas la „Onoare”. A venit, în sfârşit, ediţia 2018-2019, în care am trăit atât dezamăgiri, cât și bucurii. Deşi am avut un buget extrem de mic la dispoziţie, am demonstrat însă că și cu bani foarte puţini se poate face performanță. Pentru noi, a fost mai simplu să aducem jucători din judeţul Olt, deși am fost contestaţi. În primul an, am greșit şi am platit, dar după aceea am depus eforturi ca toţi componenţii lotului să fie cu acte în regulă”, a mai adăugat Stelu Pietraru.

Victoria de senzaţie cu lidera Olteţul Alunu (8-1), cel mai important rezultat obţinut de Stelu Pietraru & Co., în actualul sezon

Deşi dispune, în continuare, de unul dintre cele mai mici bugete din Liga a IV-a, echipa CS Şuşani a avut o comportare bună în turul actualului sezon, iar după 17 etape ocupă un loc lipsit de griji, departe de zona inferioară. Stelu Pietraru & Co. se află chiar la mijlocul clasamentului (poziţia a 9-a), cu 25 de puncte în cont, la nouă „lungimi” de CS Guşoeni, care ocupă primul loc retrogradabil. Cel mai important rezultat obţinut în prima parte a sezonului a fost acea victoria de senzaţie repurtată chiar în faţa liderului Olteţul Alunu, cu scorul de 8-1!