Știința Grădiștea (L6) a bătut-o pe Roești (L5). Are 6 noutăți în lot!
Știința Grădiștea are un lot mult mai bun față de sezonul trecut și face eforturi importante să termine noua ediție de campionat în pole position. Bogdan Grigore se va ocupa de echipă în sezonul viitor. El și alți 5 prieteni ai săi s-au alăturat proiectului și promit ceva frumos în noul sezon.
“A fost un început bun. Sperăm să fie și mai bun, să avem rezultate de top în campionat. Îi mulțumim domnului primar Ilie Boiangiu pentru tot sprijinul oferit. Terenul de la Grădiștea este excepțional, baza sportivă, în ansamblul ei, este super. În total, suntem 6 prieteni care au ales să plece la Grădiștea. Următorul amical s-ar putea să fie cu Oltețul Alunu, dar urmează să stabilim zilele acestea toate detaliile. Vrea să avem joc weekend de weekend, până ce va începe primul meci oficial, din Cupa României. Sunt foarte mulțumit de băieți. Vreau să ne batem la primele locuri în sezonul viitor. O să mai facem câteva transferuri. Îmi doresc să am 18 jucători în lot, unde să existe competitivitate. Ca să ne batem la primele locuri, e nevoie de mai mulți jucători. Din fostul nucleu de la Grădiștea au rămas doar 4 jucători”, a explicat Bogdan Grigore.




