Săptămâna trecută, primarul Mugur Mărcoianu și comunitatea din Măciuca au primit vestea mult așteptată. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației au alocat, prin Compania Națională de Investiții, fondurile necesare pentru modernizarea a 9,2 kilometri de drumuri. Odată cu finalizarea acestor investiții, toată infrastructura rutieră va fi pusă la punct.
„Este o veste pe care o așteptam cu mare nerăbdare, mai ales că, prin acest proiect, vom asfalta toate drumurile din localitate. Adică, vom îndeplini unul dintre capitolele importante de pe agenda noastră de lucru”, a declarat primarul Mugur Mărcoianu, care e candidatul PNL pentru Primăria Măciuca, la alegerile din 27 septembrie.
Prin acest proiect, în comuna Măciuca, vor fi asfaltate 26 de artere, după cum urmează:
• Sat Oveselu (străzile Surdeilor, Milităroilor, Stadionului)
• Sat Bocșa (strada Giuverdea)
• Sat Botorani (străzile Dadici, Orbilor, Poieni, Viilor)
• Sat Ciocănari (străzile Ograda, Mișcoceștilor, Văleanu, Teilor, Predeșeilor, Călinoiu)
• Sat Măciuceni (străzile Enăcești, Săliște)
• Sat Popești (străzile Școlii, Minoiu, Ogrăzii, Văleni)
• Sat Ștefănești (străzile Greci, Drăghicescu)
• Sat Zăvoieni (străzile Săliște, Toma, Dinculescu, Chivuța)
Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea continuă programul de audiențe, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a administrației locale. „Săptămâna...
Consecventă angajamentului de reabilitare a străzilor din zonele mărginașe ale Râmnicului, Primăria Municipiului, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public (direct...
Primarul Ion Ungureanu a pregătit documentațía pentru a realiza o nouă investiție în infrastructura rutieră din Muereasca. Este vorba de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe