sâmbătă, aprilie 20, 2024
Fotbal Național

SUPER-SPARTA, înfrângere nemeritată cu Unirea Bascov! Echipa antrenată de Mihai Lungan a luptat eroic timp de 120 de minute, chiar şi cu doi jucători în minus pe teren!

2.14KVizualizari
Sparta Rm. Vâlcea şi Unirea Bascov s-au înfruntat miercuri, 11 august, pe Stadionul „Brother’s Sport Hub”, în turul 2 al Cupei României. Echipa argeşeană s-a calificat mai departe, după ce s-a impus cu scorul de 2-1 în prelungiri, la finele timpului regulamentar de joc rezultatul fiind alb. În pofida înfrângerii, elevii lui Mihai Lungan merită felicitaţi pentru jocul foarte bun prestat de-a lungul celor 120 de minute. Spartanii nu au fost cu nimic mai prejos decât adversarii lor, ci dimpotrivă, în multe momente, au izbutit să-i depăşească net. Formaţia vâlceană şi-a creat numeroase ocazii de gol, dar, din păcate, n-a avut deloc noroc la finalizare, iar în plus a terminat meciul şi cu doi jucători mai puţin pe teren. Sică Bălţăţeanu a fost eliminat în startul reprizei secunde, iar Răzvan Chebar înainte de a se intra în prelungiri.
Una peste alta, chiar dacă spartanii n-au reuşit să tranşeze în favoarea lor acest duel, măcar au „murit” frumos! Dincolo de rezultatul final nefast, merită remarcat faptul că fotbaliştii din echipa finanţată de Marius Voican au arătat o energie debordantă, chiar şi când se aflau în inferioritate numerică, semn că pregătirea de vară a decurs foarte bine până în prezent. Efortul lor fantastic nu a putut fi însă răsplătit şi cu o calificare pe care ar fi meritat-o din plin. Aşa e fotbalul uneori, nedrept!

În prima repriză, spartanii şi-au creat ocazii importante de a înscrie

După o perioadă de tatonare, argeşenii au avut prima ocazie de gol a partidei în minutul 17, când o minge şutată de la 18 metri a trecut de puţin pe lângă stâlpul stâng al porţii lui Andrei Gogete. Din acel moment, fazele periculoase s-au mutat la poarta cealaltă, iar „spartanii” au avut de câteva ori şansa să deschidă scorul. În minutul 27, Darius Preda l-a lansat excelent în adâncime pe Sică Bălţăţeanu, pe partea dreaptă, dar acesta a trimis de puţin pe lângă poartă, din 14 metri.
În minutul 35, după o nouă şarjă ofensivă a vâlcenilor, Vali Mihalcea a expediat un şut puternic din afara suprafeţei de pedeapsă, mingea a lovit un fundaş, iar Sică Bălţăţeanu a urmărit-o, dar s-a ciocnit de portarul advers. Arbitrul Claudiu Andrei Filip a dictat fault în atac, în loc de penalti (aşa cum au cerut vâlcenii), dar şi avertisment pentru atacantul de la Sparta, sancţiune care mai apoi avea să-l coste enorm pe acesta.

Darius Preda a trimis mingea în transversală, din penalti, în minutul 43

Echipa vâlceană a beneficiat totuşi de o lovitură de la 11 metri în minutul 43, după ce Laurenţiu Cazan a fost cosit în colţul suprafeţei de pedeapsă, de această dată centralul din Craiova arătând imediat punctul cu var. Din păcate, deşi Darius Preda a şutat bine, fără speranţă pentru goal-keeper-ul de la Unirea Bascov, mingea a lovit transversala, iar apoi a fost degajată de fundaşii argeşeni. Peste un minut, Sică Bălţăţeanu a şutat spectaculos, din semivoleu, din 18 metri, dar balonul a fost respins miraculos în corner de portarul Claudiu Gheorghe, cu un plonjon de zile mari.
Aşa s-a scris istoria primei reprize, în care Sparta a fost evident echipa mai bună şi putea să intre la vestiare în avantaj. Ghinionul i-a privat însă pe elevii lui Mihai Lungan măcar de înscrierea unui gol, care ar fi fost decisiv după 90 de minute şi le-ar fi adus vâlcenilor calificarea mai departe.

Sică Bălţăţeanu şi Răzvan Chebar, eliminaţi de pe teren după pauză

Cel de-al doilea mitan a început însă cum nu se putea mai prost pentru Sparta. În minutul 57, Sică Bălţăţeanu a fost eliminat după ce a încasat cel de-al doilea cartonaş galben, din cauza unui fault comis în preajma careului de 16 metri al argeşenilor. Fără îndoială, un avertisment acordat prea uşor de arbitru, care a stricat echilibrul partidei, într-un moment când spartanii erau pe val şi se pregăteau să asalteze din nou poarta adversă.
Chiar şi în inferioritate numerică, vâlcenii au continuat să fie periculoşi şi au fost extrem de aproape să tranşeze meciul în favoarea lor, în minutul 83. Darius Preda a centrat de pe partea dreaptă, Vali Mihalcea a reluat cu capul, din 7 metri, dar mingea a fost respinsă de portar, a lovit bara laterală, iar apoi a fost degajată de fundaşii lui Adi Dulcea. În minutul 85, s-a consemnat cea mai mare ocazie de gol a formaţiei Unirea Bascov, bravul Andrei Gogete respingând miraculos în corner un şut puternic al unui jucător argeşean.
În minutul 89, s-a înregistrat un alt moment care avea să cântărească enorm în balanţa meciului. Arbitrul Claudiu Andrei Filip a judecat foarte aspru un fault făcut de Răzvan Chebar (unul dintre cei mai buni jucători de pe teren de până atunci), la câţiva metri de linia de fund a terenului argeşean, şi i-a arătat direct cartonaşul roşu căpitanului de echipă al Spartei. Încă o decizie pripită a centralului, care i-a înfuriat la maximum pe vâlceni! În minutul 90+1, Vali Mihalcea a şutat din nou periculos, de la 20 de metri, dar mingea a fost apărată în doi timpi de Claudiu Gheorghe, iar timpul regulamentar de joc avea să se încheie fără gol, aşa că au urmat prelungirile.

Echipa lui Adi Dulcea a lovit de două ori decisiv în prelungirile partidei

Din păcate pentru efortul depus de vâlceni de-a lungul partidei, Unirea Bascov a deschis scorul în minutul 105. După o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga, mingea a depăşit toată apărarea spartanilor, a ajuns la Alexandru Butac, pe partea dreaptă, care a trimis-o cu capul, cu boltă, în colţul lung, peste portarul Andrei Gogete: 0-1. În minutul 107, argeşenii au fost foarte de a se desprinde, când Sebastian Chircioagă a executat cu măiestrie o lovitură de la 20 de metri, dar mingea a fost respinsă de sub transversală de Andrei Gogete, un reflex de portar mare. Până la urmă, elevii lui Adi Dulcea şi-au mărit avantajul în minutul 108, prin Ionuţ Teodorescu: 0-2. În ultimul minut de joc, Sparta a redus din handicap prin Laurenţiu Cazan, care a înscris cu un şut din întoarcere, din interiorul careului de 16 metri, la colţul lung, stabilind totodată şi scorul final: 1-2
În acest duel, pentru Sparta Rm. Vâlcea au evoluat următorii jucători: Andrei Gogete – Marian Pătraşcu, Ionuţ Fuiorea (Petre Roşianu ’65), Cătălin Dobre, Răzvan Chebar, Darius Preda, Ştefan Popa (Alex Târş ’102), Andrei Streinu (Radu Petrescu ’90+3), Laurenţiu Cazan, Vali Mihalcea, Alex Bălţăţeanu.