vineri, februarie 26, 2021
Handbal

Super-strategul Dragan Adzic a plecat! Miercurea aceasta, rivala SCM-ului va fi coordonată de pe margine de Bojana Popovic

152Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea şi Buducnost Podgorica se vor înfrunta, miercurea aceasta, de la ora 18.00, în Sala Traian, într-o partidă restanţă din cadrul etapei a 7-a a Ligii Campionilor. Faţă de meciul-tur, echipa din Muntenegru a rămas fără antrenorul Dragan Adzic (54 de ani), acesta demisionând pe 22 noiembrie, după mai mult de 10 ani de glorie petrecuţi în Moraca Sport Center, în care a triumfat de două ori şi în Liga Campionilor (în 2012 şi 2015).
În prezent, viitoarea adversară a SCM-ului e pregătită de fosta handbalistă de legendă a Europei, Bojana Popovic (41 de ani), care se afla de mai mult timp în structura echipei, ca manager. Între timp, după demiterea cuplului Per Johannson – Adrian Vasile, aceasta a fost numită şi pe postul de antrenor secund al naţionalei Muntenegrului şi l-a ajutat pe danezul Kim Rasmussen (cu care CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor în 2016) la Euro 2020.
Week-end-ul trecut, echipa din Muntenegru a făcut un meci fantastic în Franţa, împotriva formaţiei Brest Bretagne. Cu toate că au condus cu şapte goluri la pauză (18-11), elevele Bojanei Popovic au fost la un pas să piardă partida. Până la urmă, Buducnost Podgorica s-au întors totuşi cu un 1 punct din Hexagon, după ce duelul s-a încheiat cu o remiză (28-28), muntenegrencele egalând in extremis, prin Jovanka Radicevic, cu 6 secunde înainte de final.