vineri, decembrie 1, 2023
Fotbal Județean

Superveste de la Adi Comănescu: Vom avea minim…

1.33KVizualizari

Adrian Comănescu, președintele Asociației Județene de Fotbal Vâlcea, a precizat că, în perioada următoare, Federația va avea o nouă discuție pe tema reluării competițiilor de amatori. Din punctul său de vedere, este imperativ ca, din luna martie, să înceapă campionatele județene, chiar dacă, pentru început, asta ar putea fi posibil doar cu testele COVID-19.

E clar că nu mai poți întârzia prea mult reluarea jocurilor oficiale. Federația trebuie să primească însă acceptul celor două Ministere. Sunt convins că se vor găsi soluții, chiar cu testele acelea de 50 de lei, care trebuie omologate cât mai repede, dacă tot există de atâta timp pe piață. Eu sunt încrezător că vom avea minim două luni de fotbal, adică, martie, aprilie și, poate, ceva din mai. Nu ne va permite timpul mai mult, deoarece în iunie va începe Campionatul European de fotbal”, a comentat Adrian Comănescu.