marți, octombrie 27, 2020
Fotbal Național

Tată şi fiu, adversari în amicalul Horezu – Costeşti. „Ţeţe” vs Denis Vlădoi. „Mi-e greu să joc contra lui!”

518Vizualizari

În istoria fotbalului mondial, sunt foarte-foarte puţine cazurile în care sunt adversari pe teren un tată şi fiul său. Ei bine, la Vâlcea, s-a întâmplat din nou acest lucru chiar week-end-ul trecut, în meciul amical Flacăra Horezu – Minerul Costeşti (4-2), care s-a disputat sâmbătă, 3 august, pe stadionul din Treapt. Astfel, între buturile celor două echipe s-au aflat Marius „Ţeţe” Vlădoi (48 de ani) – la Costeşti şi fiul său, Denis Vlădoi (18 ani) – la Horezu. Cei doi au mai fost adversari şi în pauza competiţională de iarnă, tot într-un meci de pregătire dintre aceleaşi formaţii, care s-a desfăşurat însă pe Stadionul „Oltchim”, pe 19 februarie, şi s-a încheiat la egalitate (1-1).
„Trebuie să recunosc că mi-e greu să joc contra lui Denis! Am fost adversari şi în iarnă, când am mai disputat, de asemenea, un amical cu Flacăra Horezu, şi la fel m-am simţit. Pentru un părinte, e extraordinar însă să joace contra fiului său şi sunt mândru. Nici nu se ştiu câte cazuri de acest gen s-au mai întâlnit în fotbal sau în sport”, a subliniat veteranul de la Minerul Costeşti, Marius Vlădoi. „Ţeţe” e născut pe 23 februarie 1971, în timp ce fiul său, Denis, a văzut lumina zilei 30 de ani mai târziu, pe 5 martie 2001.
În curând, Vlădoi Sr. şi Jr. ar putea fi adversari, în premieră, şi într-o partidă oficială care ar urma să aibă loc între echipele lor, în Cupa României, în următoarele tururi. „Dacă la un amical m-am simţit aşa, oare cum va fi să apăr într-un meci oficial contra fiului meu? Încă nu s-a întâmplat acest lucru, dar poate că va veni şi un asemenea moment într-o zi. În orice caz, ar fi fantastic să se întâmple asta!”, a încheiat Marius „Ţeţe” Vlădoi.