Tavi Mîțoc a reușit ceva fantastic la CS Gușoeni. Supermesaj pentru jucătorii lui!😍😍😍
Octavian Mîțoc a reușit să o salveze de la retrogradare pe CS Gușoeni, în contextul în care – potrivit afirmațiilor sale – nu a reușit să alinieze la start aproape niciodată tot lotul de titulari. În partida din etapa trecută, el a fost plecat în București, la FRF, iar echipa sa a pierdut cu scorul de 4-3, contra celor de la Oltețul Alunu. “Din păcate, eu nu am putut ajunge la meci. Am avut treabă pe la Federație, cu selecția juniorilor… Știu că a fost 3-0 pentru noi, dar am pierdut, în cele din urmă, cu 4-3. Nu știu dacă voi mai rămâne din vară. Obiectivul a fost să salvez echipa de retrogradare. Știam că nu îmi va fi foarte ușor. Dar ne-am salvat cu 5-6 etape înainte de terminarea campionatului. Băieții au jucat bine și îi felicit pentru. În rest, am avut meciuri OK, din care am luat multe puncte. Am făcut egal cu Drăgășani, cu gol primit în minutul 90, am pierdut cu Otăsău, în minutul 90, după ce am condus cu 1-0. Am câștigat la Berbești, la Malaia, la Budești, cu Vlădești. Am făcut 2-2, cu Chimia Rm. Vâlcea. Sunt 6 victorii și 2 egaluri și 5 înfrângeri: cu SCM, Sparta, Otăsău, Băbeni și cu Alunu, după ce am condus cu 3-0. Nu am avut niciodată tot lotul la dispoziție… O să am o discuție cu Alex Concioiu, la final de campionat, să vedem ce se poate face pe mai departe… Eu m-am atașat mult de băieți, deoarece toți sunt de caracter. Au dat totul pe teren, chiar și când au jucat contra unor echipe de top. Le-am cerut doar atât: să fie mulțumiți de ei, chiar dacă pierd. Vreau să câștig meciul de la Unirea Tomșani, din ultima etapă”, a declarat Octavian Mîțoc.