• sportiva în vârstă de 20 de ani a revenit pe teren după o pauză de 15 luni
După o pauză forţată de 15 luni, tenismena Bianca Andreescu (20 de ani, numărul 9 WTA) a revenit pe teren cu prilejul Open-ului Australiei (care a avut loc între 8 şi 21 februarie). Sportiva originară din comuna vâlceană Vaideeni s-a accidentat grav la Turneul Campioanelor din 2019, de la Shenzhen (China), unde a suferit o ruptură a meniscului genunchiului stâng, iar de atunci a urmat o lungă perioadă de recuperare.
La Australian Open, sportiva româno-canadiană a fost eliminată în turul secund
Din păcate, tenismena româno-canadiană n-a fost angrenată prea mult în competiţia de la Melbourne, pe care a părăsit-o după doar două tururi. Bianca Andreescu a câştigat primul meci, chiar împotriva Mădălinei Buzărnescu, cu 6-2, 4-6, 6-3. Ulterior, ea a fost înfrântă de Su-Wei Hsieh (din Taipei), cu 6-3, 6-2, astfel că a ratat calificarea în şaisprezecimi.
Primul turneu de Mare Şlem al anului 2021 s-a încheiat week-end-ul trecut, cu victoria japonezei Naomi Osaka. În semifinale, asiatica a învins-o pe legendara Serena Williams (39 de ani), cu 6-3, 6-4, iar în ultimul act a dispus de o altă americancă, Jennifer Brady, cu 6-4, 6-3.
Vâlceanca s-a retras de la următoarele trei turnee la care anunţase că va participa
Imediat după eliminarea de la Melbourne, Bianca Andreescu a participat la un alt turneu, dar de mai mică importanţă: Phillip Island Trophy (WTA 250). Acesta s-a desfăşurat tot la Melbourne, în perioada 13-19 februarie, şi a fost dotat cu premii totale în valoare de 235.238 de dolari. Tenismena din Vaideeni a fost favorita numărul 2 a competiţiei, iar în turul 1 a dispus de Madison Brengle (SUA), cu 7-6 (7/4), 4-6, 6-3. Apoi, ea a trecut şi de Zarina Dias (din Kazakhstan), într-un meci care a durat doar un set, câştigat cu 6-1 de Bianca Andreescu, după care adversara s-a retras.
În sferturi, vâlceanca a trecut de românca Irina Begu, cu 6-3, 4-6, 7-6 (7/5), dar apoi s-a înclinat în semifinale în faţa cehoaicei Marie Bouzkova, cu 6-7 (9/11), 6-2, 7-5. Până la urmă, turneul Phillip Island Trophy a fost câştigat de rusoaica Daria Kasatkina (care a învins-o cu 4-6, 6-2, 6-2 pe învingătoarea Biancăi Andreescu din penultimul act).
Tenismena româno-canadiană a resimţit din plin efortul depus la cele două competiţii din luna februarie şi s-a retras de la următoarele trei turnee la care anunţase că va participa. Este vorba de Adelaide (Australia, 21-27 februarie), Doha (Qatar, 1-6 martie) – ambele din categoria WTA 500 şi Dubai (Emiratele Arabe Unite, 7-13 martie) – WTA 1000.
Sezonul regular al Ligii Naționale de baschet masculin se apropie de final. Ultimele două etape se vor disputa în această...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe