miercuri, aprilie 23, 2025
Fotbal Național

„Țețe” și „Oli” fac echipă excelentă pe banca tehnică a Minerului Costeşti. „Băieți, vrem să vedem ambiție şi determinare! Doar așa se câștigă puncte!”

825Vizualizari
La pauza meciului dintre Minerul Costești și Universitatea II Craiova, Robert Olaru i-a strâns pe jucători în jurul său și le-a ținut acestora un discurs de câteva minute, care le-a dat „ortacilor” energia necesară. „Oli” și Marius „Țețe” Vlădoi au făcut echipă bună și în urmă cu câţiva ani, pe vremea FC Oltchim, când au reușit să obțină rezultate excelente și să ducă echipa în primele locuri. Cei doi, împreună cu Ion Lazăr „(Mara”) au experiența necesară să formeze o nouă trupă competitivă la Minerul Costeşti.
„Băieți, vrem determinare și ambiție! Doar așa se câștigă punctele! Luptând până la capăt!. Trebuie să fim mai atenți și mai bine organizați pe teren. Încercați să evitați greșelile personale. Sunt destul de multe. Mai multă atenție trebuie. Nu jucăm deloc rău!”,  le-a transmis Robert Olaru.
Partida Minerul Costeşti – Universitatea II Craiova, de sâmbătă, 14 august, s-a încheiat cu victoria echipei din Bănie, cu scorul de 4-2, formaţia vâlceană punctând prin Laurenţiu Nicolaescu şi Ştefan Paşoi (din penalti).