marți, octombrie 6, 2026
Diverse

„Tiki-Taka” de Barcelona, la Grădiștea: 8-0 sec cu Cerna Copăceni și poftă nebună de fotbal! Primarul Boiangiu e entuziasmat!

632Vizualizari

Fotbalul mic, din Liga a VI-a, oferă momente de trări intense, iar Știința Grădiștea a transformat ultima etapă într-un adevărat recital ofensiv. Pe teren propriu, echipa antrenată de Cristi Pîrîianu a făcut spectacol total și s-a impus cu 8-0 în fața celor de la Cerna Copăceni. Trupa din Grădiștea a etalat un joc încântător, comparat de oficiali cu stilul „tiki-taka”, marcând exclusiv din acțiuni lucrate ca la carte, pornite din propriul careu și duse cu pase precise până în fața porții adverse. Festivalul de goluri a fost condus magistral de Alex Barbu (autor a un hat-trick de excepție), completat de Alin Vlăiculescu (dublă), Ilie Sanda (dublă) și Romario Mutu.

Cu o singură înfrângere suferită până acum (în fața celor de la Berbești, pe care îi așteaptă cu nerăbdare în retur), Știința Grădiștea impresionează nu doar prin rezultate, ci și prin disciplină. În meciul cu Copăceni, gazdele nu au încasat nici măcar un cartonaș galben, demonstrând respect total față de adversar.

Delegatul echipei, Bogdan Grigore, a dezvăluit secretul acestei atmosfere prospere și a amintit de implicarea totală a primarului Ilie Boiangiu: „Băieții noștri au reușit goluri foarte frumoase, din acțiune, din pasă 1 la 1 sau colective, până în careul advers, a fost un fel de tiki-taka Barcelona. (…) Domnul primar Ilie Boiangiu iubește mult fotbalul și echipa locală Grădiștea. Chiar el a zis că a și uitat de când echipa noastră a bătut cu 8-0, în două meciuri, pe Lădești și Copăceni, în doar 5 etape din actualul sezon de Liga a VI-a. (…) Secretul? Armonia în echipă. Au o înțelegere fantastică, se înțeleg jucătorii între ei, de neimaginat. Plus antrenorul Cristi Pîrîianu, care e mai în vârstă, iar jucătorii îl respectă, respectă toate instrucțiunile lui. Domnul primar a fost mereu alături de noi, și acasă, și în deplasare; stă în tribună și face trasee stânga-dreapta de emoții! (…) Etapa viitoare avem meci la Amărăști Nemoiu. Sezonul trecut, adversarii ne-au bătut cu 3-2 și 4-3, dar lucrurile s-au schimbat între timp. Sperăm la un rezultat în favoarea noastră și să luăm încă 3 puncte”, a precizat Bogdan Grigore.