luni, iulie 13, 2020
Administrație

Toma Ciolacu are nevoie de 1,5 milioane de lei, pentru a reconstrui un pod, două punţi pietonale şi a repara drumurile din comuna Stroeşti

58Vizualizari
Şi în comuna Stroeşti, din cauza ploilor abundente din prima jumătate a lunii iunie, s-au consemnat pagube însemnate. Potrivit primarului Toma Ciolacu, au fost afectate un pod, două punţi pietonale şi mai multe drumuri. Toate dezastrele s-au produs din cauza viiturii de pe Aninoasa, pârâul care provoacă mereu probleme în localitate, an de an, când sunt ploi abundente şi inundaţii. „În primul rând, a fost avariat podul din punctul „La Mihai Brutaru”, din satul Stroeşti, pe care nu se mai poate circula deloc, din cauză că viitura de pe pârâul Aninoasa l-a dislocat la unul dintre capete. Tronsonul respectiv avea o lungime de 15 metri şi o lăţime de 3 metri. Pe de altă parte, au mai avariate două punţi pietonale din satul Cireşu, din punctele „La Matache” şi „La Staţia de Sortare”. Pârâul Aninoasa traversează comuna Stroeşti pe o lungime de 1,5 kilometri şi a ieşit, din nou, din albie, afectând cele 30 de gospodării situate pe ambele maluri ale sale. Acestea aveau câte o rampă de ieşire din curţi chiar pe marginea albiei, iar, din cauza inundaţiilor, oamenilor li s-au întrerupt acele căi de acces”, a declarat Toma Ciolacu.
Alesul PNL s-a referit în continuare şi la uliţele care au fost afectate de furia naturii pe 13-14 iunie, când a plouat abundent, iar debitul pârâului Aninoasa s-a mărit foarte mult. „La Stroeşti, au fost avariate vreo 22 de kilometri de drumuri de interes local. Pe de altă parte, a fost afectată din nou uliţa Motoieşti, unde am avut probleme şi în 2014. Drumul era din încărcătură de arocamente şi balastru, iar una dintre benzi a fost distrusă complet, pe o lungime de vreo 50 de metri, atât din cauza ploii torenţiale, cât şi a viiturilor de pe versanţii care se descarcă în pârâul Aninoasa”, a adăugat primarul din Stroeşti.

„Pentru pod, avem nevoie de 500 de mii de lei, iar pentru punţi ne trebuie 400 de mii şi, respectiv, 300 de mii de lei”

Toma Ciolacu spune că a întocmit deja devizul general pentru a obţine banii necesari şi a reconstrui podul distrus, cele două punţi pietonale şi a repara toate drumurile afectate de ploile abundente şi viitura de pe Aninoasa. Conform estimărilor specialiştilor, pagubele se ridică la 1,5 milioane de lei. „Am luat imediat măsuri pentru remedierea problemelor apărute în localitate! Am depus deja documentaţia şi pe situaţii de urgenţă, la Prefectură, pentru a beneficia de bani pentru reconstruirea podului şi a punţilor, urmând ca repararea drumurilor să le facem din surse proprii. Săptămâna aceasta, voi merge şi la Ministerul Dezvoltării, pentru a depune şi acolo devizele generale. Pentru podul din punctul „La Mihai Brutaru”, avem nevoie de 500 de mii de lei, iar pentru punţi ne trebuie 400 de mii şi, respectiv, 300 de mii de lei. La acestea, se mai adaugă şi cheltuielile pe care le vom mai face cu repararea drumurilor, în speţă, încă vreo 300 de mii de lei. Sper să obţinem cât mai repede fonduri pe situaţii de urgenţă şi să ne apucăm de lucrări, pentru că am rezolva o mare problemă a locuitorilor. Oamenii se confruntă mereu cu furia naturii, din cauza râului Cerna şi a pârâului Aninoasa, care traversează localitatea”, a concluzionat primarul PNL din Stroeşti, Toma Ciolacu.