De câţiva ani, echipa Minerul Costeşti se află într-un „exil” care parcă nu se mai încheie, în timp ce primarul Toma Peştereanu se zbate să obţină finanţare pentru a construi o bază sportivă modernă în localitate, în zona Stog, cu un stadion de fotbal cochet. În acest sens, alesul PSD a declarat că, din motive independente de voinţa sa, a fost nevoit să refacă de mai multe ori proiectul depus la CNI, ultima oară pentru că i s-a solicitat ca investiţia să se bazeze în proporţie de 30 la sută pe energie verde. Documentaţia s-a realizat conform cerinţelor, iar acum urmează o nouă perioadă de aşteptare.
„Am refăcut proiectul pentru baza sportivă, respectând bineînţeles ultima condiţie, de a avea 30 la sută energie verde, am obţinut din nou toate avizele, după care l-am retrimis la Bucureşti. Recent, am mers la Ministerul Dezvoltării pentru a vedea în ce stadiu ne aflăm cu această investiţie, dacă sunt şanse să primim finanţare cât mai curând. Sper ca vara aceasta să se deblocheze situaţia la CNI şi să beneficiem şi noi de fonduri, pentru că localitatea Costeşti chiar are nevoie de un stadion de fotbal”, a spus Toma Peştereanu.
Prin conferința de presă susținută marți, 21 ianuarie, de viceprimarul Eusebiu Vețeleanu (FOTO), Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunțat finalizarea...
Râmnicu Vâlcea a intrat în 2025 contabilizând peste 1 miliard de lei obținuți în ultimii ani din finanțări nerambursabile pentru...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe