miercuri, martie 3, 2021
Diverse

Toma Peștereanu (Costeşti): Mai e o lună până ce începe școala. Inspectoratul ar trebui deja să ia la pas județul, să vadă dacă sunt condiții de distanțare la școli

367Vizualizari
Toma Peștereanu este consternat de superficialitatea cu care reprezentanții Guvernului tratează subiectul noului an școlar (care va începe pe 14 septembrie), ei fiind concentrați mai mult pe alegerile locale (din 27 septembrie). Din punctul de vedere al alesului PSD, lucrurile ar fi trebuit să fie puse deja la punct, mai ales că mai e doar o lună până când elevii ar trebui să revină la școală. „În mediul rural, sunt cele mai mari probleme, dar guvernanții nu au cum să le știe, de vreme ce nu trimit experți în teren și stau cocoțați în birouri. Păi, de exemplu, va trebui să respectăm distanțarea între elevi… Cine ne spune cum îi vom transporta la școală? Microbuze sunt puține și trebuie să facă multe curse pe zi. Oare cine plătește motorina în plus, pentru că în loc de două curse, se vor face şase? Apoi, şoferul lucrează 8 ore pe zi, iar dacă pui elevii în două ture, îți mai trebuie altul. Bani în bugetul primăriilor nu sunt! Totul se tratează superficial! Am spus tot timpul ca guvernanţii să o ia de la firul ierbii, să ia fiecare comună în parte. Iar tu, inspectoratule, de ce ai atâtea experți angajați? Trimite oamenii pe teren, să vină cu soluții. Nu mai poți avea la infinit școală online. Tableta nu e școală! Asta e cea mai importantă problemă de rezolvat, nu alegerile. De aici îți dai seama că nu e nimic de capul celor care ne conduc în prezent”, a spus primarul PSD din Costeşti, Toma Peștereanu.