duminică, decembrie 5, 2021
Administrație

Toma Peştereanu vrea să obţină finanţare, prin „Anghel Saligny”, pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de apă din Costeşti

145Vizualizari
La mijlocul lunii octombrie, primarul Toma Peştereanu a demarat lucrările din cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a sistemului de iluminat public în comuna Costeşti”, care beneficiază de finanţare de la Fondul de Mediu. Potrivit alesului PSD, investiţia se referă la montarea a 250 de lămpi cu LED, care vor funcţiona printr-un sistem de telegestiune.
„Execuţia lucrărilor a fost atribuită încă din vară, dar, după ce am obţinut acordul de la Mediu, a durat mult până ce am primit şi avizul CEZ, ultimul înainte de a putea emite autorizaţia de construire. Proiectul este unul foarte modern, sistemul de iluminat public stradal urmând a funcţiona pe telegestiune. Vechile lămpi ce vor fi date jos de pe stâlpi vor fi relocate în alte zone ale comunei unde încă mai avem probleme cu iluminatul”, a precizat Toma Peştereanu.
O altă investiţie către care primarul din Costeşti îşi va îndrepta atenţia pe viitor vizează extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din localitate. Mai precis, ar fi vorba de înlocuirea vechii conducte, pe o lungime de aproximativ 15 kilometri. „E foarte important să reabilităm reţeaua de apă, deoarece în unele zone e veche de 30 de ani, aşa că e nevoie urgent de o asemenea investiţie. Sistemul de apă e introdus pe vreo 50 de km în localitate, din care pe 15 km trebuie să schimbăm neapărat conducta, pentru că e foarte veche şi există riscul să ne confruntăm cu probleme”, a mai menţionat primarul PSD din Costeşti, Toma Peştereanu.