Fotbal Județean

Toni Peștereanu (primar Costești): Federația trebuie să ajute mai mult echipele, care sunt într-o criză financiară fără precedent…

1.38KVizualizari
Federația Română de Fotbal a schimbat sistemul de promovare în Liga a III-a. În locul barajului tur-retur, campioanele județene din ţară vor participa acum, la un „triunghiular”, care se va desfăşura pe teren neutru. Acolo, acestea se vor înfrunta după sistemul fiecare cu fiecare, iar la final prima clasată va accede în eşalonul superior. Asta înseamnă că nu vor mai ajunge în Liga a III-a 21 de echipe, ci doar 14. Motiv pentru care obiectivul de a promova al echipei Minerul Costeşti, lidera actuală a Superligii din Vâlcea, va fi mai greu de atins.
Toma Peștereanu, primarul din Costești, este dezamăgit că Federația a schimbat regulile în timpul jocului. „Oficialii din Capitală ar trebui să știe că, acum, echipele trec printr-o criză financiară fără precedent. Nu mai putem avea costuri suplimentare privind cazarea jucătorilor, a staff-ului. În plus, orice echipă își face calculele la începutul sezonului. Un baraj în două este mult mai avantajos decât unul în trei, pentru că ai șanse mai mari de a promova. E păcat că s-a ajuns aici, mai ales că și noi, și ceilalți ne-am făcut niște calcule. Una era când jucam cu cine jucam și alta e acum, când va fi o altă tragere la sorți. Nimic din ce se întâmplă nu e corect!”, a explicat Peștereanu.