Week-end-ul trecut, profitând de faptul că în Seria Nord din Liga a VI-a titlul judeţean era adjudecat din urmă cu două etape, AJF Vâlcea a organizat festivitatea de premiere a campioanei Topologul Galicea. Evenimentul a avut loc duminică, 2 iunie, cu prilejul ultimului meci pe care formaţia din localitatea condusă de primarul Florin Mărăcine l-a disputat pe teren propriu, împotriva echipei Păstorul Vaideeni, câştigat categoric de favoriţi, cu scorul de 7-0. La final, jucătorii de la Topologul Galicea au primit trofeul aferent, medaliile şi tricourile de campioni din partea reprezentanţilor AJF Vâlcea.
„Titlul judeţean reprezintă o nouă frumoasă performanţă pentru localitatea noastră. În urmă cu doi ani, am fost primii în Liga a V-a, prin Sporting Galicea, iar acum, în 2024, am încheiat pe locul 1 în Liga a VI-a, prin Topologul Galicea. M-a bucurat acest trofeu şi vreau să-i felicit pe fotbalişti şi pe toţi cei care s-au aflat alături de echipă de-a lungul sezonului. Le mulţumesc bineînţeles şi sponsorilor care ne-au suţinut financiar pentru ca lucrurile să meargă bine”, a spus Florin Mărăcine, după ce Topologul Galicea a fost recompensată de AJF Vâlcea pentru titlul de campioană a Seriei Nord din Liga a VI-a.
Florin Mărăcine, primar Galicea: „Anul viitor, vrem să fim din nou campioni şi să ajungem acolo unde ne-am propus, în Liga a IV-a”
La final, primarul din Galicea a ţinut să evidenţieze şi numele tuturor care au făcut posibilă realizarea unei asemenea performanţe. „Nu a fost atât de uşor să reînfiinţăm echipa Topologul, iar pe această cale le mulţumesc membrilor fondatori şi domnului preşedinte Marian Pârvulescu. Mulţumesc şi colegului meu, Toma Ştefan, care s-a ocupat de obţinerea CIS-ului (Certificatul de Identitate Sportivă). Totodată, îi mulţumesc şi lui Claudiu Voica, am avut mereu o relaţie foarte bună cu el, am păstrat permanent legătura pentru aducerea jucătorilor şi pentru a menţine buna colaborare între ei. Povestea acestei echipe începe în urmă cu un an şi jumătate, când am luat decizia refacerii gazonului de la stadion, astfel că acum putem spune că avem cea mai bună suprafaţă de joc din judeţ, cu instalaţia de irigare automată (prin aspersoare). În acest sens, mulţumesc colegilor mei din primărie şi domnului Georgel Morcoşoiu, care s-au ocupat ca gazonul să arate mereu foarte bine. La final de sezon, trebuie să apreciez şi implicarea sponsorilor, farmacia Cynara şi încă o firmă care vrea să rămână anonimă. Acestea ne-au sprijinit financiar cu suma de 16.000 de lei, în total. De asemenea, mulţumesc şi domnului Vasile Neaţă, de la DELGUARD, care, printre altele, a cumpărat şi echipamente sportive pentru jucători. În acesr sens, vreau să menţionez că ne-am numărat printre puţinele echipe din judeţ unde fotbaliştii au beneficiat de prime de joc, care au fost oferite din sponsorizări. Mulţumesc şi doamnei asistent medical Filofteia Antonoiu, care a asigurat permanenţa medicală la toate meciurile noastre de pe teren propriu. Tot astfel, le mulţumesc jucătorilor, staff-ului tehnic, conducerii administrative a clubului şi celorlalte persoane care au mai fost alături de echipă. În fine, mulţumesc şi acelor consilieri locali care au susţinut această activitate sportivă. Din toamnă, vom evolua în Liga a V-a, unde sperăm să facem, de asemenea, o figură frumoasă şi să ne clasăm pe o poziţie superioară. Şi, de ce nu?, să performanţa din sezonul actual. Dorinţa noastră este aceea ca, anul viitor, să fim din nou campioni şi să ajungem acolo unde ne-am propus, în Liga a IV-a, urmând politica paşilor mărunţi, dar siguri”, a mai adăugat Florin Mărăcine.
Săptămâna trecută, AJF Vâlcea a anunțat când va loc avea prima rundă din retur în cele trei ligi județene de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe