sâmbătă, martie 15, 2025
Administrație

Toți elevii premianți din Berislăvești vor fi recompensați financiar în perioada imediat următoare

1.86KVizualizari
De-a lungul anilor, conducerea administrației publice din Berislăvești a desfășurat numeroase acțiuni privind încurajarea actului educațional și, implicit, pentru prevenirea abandonului școlar. Așa cum am mai anunţat, pe toată perioada anului de învățământ, elevilor li se asigură transportul cu autocarul la liceul din Călimănești, doar cu o singură condiție: să nu aibă multe absențe nemotivate. Primarul interimar Nicolae Popescu a anunțat, că, zilele acestea, va avea o întâlnire cu directorul școlii din localitate, pentru a implementa noi proiecte destinate copiilor. Printre acestea, se numără și recompensarea financiară a elevilor premianți din clasele I-VIII.
„Zilele acestea, o să solicităm conducerii școlii o situație a rezultatelor pe clase și, apoi, vom merge împreună acasă la copii, să le înmânăm premiile: banii și diplomele. Nu vom organiza o festivitate de premiere, pentru că trebuie să respectăm regulile de distanțare. Tocmai de aceea, ne vom deplasa la fiecare elev în parte. Vom premia elevii care obțin locurile I, II, III şi pe cei cu mențiune. În localitate, învață în prezent aproximativ 200 de copii. Avem în plan și o altă acțiune mai amplă, dar, mai întâi, voi discuta despre asta cu toți consilierii locali. Pentru noi, copiii sunt o prioritate, de aceea, am investit enorm în modernizarea școlilor și grădinițelor. Așa cum știți, în septembrie, vom da în folosință o grădiniță cu program prelungit, care va arăta ca în poveste. Vom dota cu tot ceea ce este necesar această grădiniță, de la jucării, până la materiale de lucru, gen acuarele, creioane, cărți de colorat și nu numai. Le vom oferi celor mici condiții occidentale”, a precizat primarul interimar din Berislăvești, Nicolae Popescu.