Marţi, 20 iulie, la sediul EHF de la Viena (Austria), s-a desfăşurat tragerea la sorţi a meciurilor din tururile 2 şi 3 ale Ligii Europene la handbal feminin. Etapele trebuiau să fie denumite mai bine tururile 1 şi 2, în condiţiile în care nici nu mai există o altă rundă preliminară în afara celor amintite.
Aşa cum se cunoaşte, printre echipele care vor participa în această competiţie se va număra şi SCM Rm. Vâlcea. Graţie clasării pe locul 3 în Liga Florilor, echipa din Sala Traian îşi va începe parcursul direct din turul 3 preliminar. Acesta e ultimul înainte de intrarea în grupe, fază în care e calificată deja vicecampioana ţării, Minaur Baia Mare. Formaţia din Maramureş n-a fost acceptată la „masa bogaţilor”, în Liga Campionilor, dar a primit un loc direct în grupele Ligii Europene.
Sorţii n-au fost deloc cu noroc pentru SCM Rm. Vâlcea, echipa antrenată de Goran Kurtes, Mia Rădoi şi Ildiko Kerekes Barbu urmând să se dueleze cu învingătoarea dublei dintre Super Amara Bera Bera (campioana en-titre a Spaniei) şi Paris ’92 (locul 6 în ultimul sezon din Franţa). Meciurile dintre cele două vor avea loc pe 16/17 octombrie şi, respectiv, 23/24 octombrie, formaţia iberică fiind gazdă în prima manşă.
Din confruntările care vor avea loc atunci, oficialii vâlceni îşi vor putea da seama de forţa viitoarei adversare. O altă problemă este legată însă de faptul că, în turul 3, SCM va juca primul meci pe teren propriu, iar returul în deplasare, dubla manşă fiind programată pe 13/14 şi, respectiv, 20/21 noiembrie.
Potrivit anunţului iniţial al FRH, în lotul iniţial pentru turneul final al Euro 2024, au fost incluse două handbaliste de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe