Fotbal Județean

Transfer de Liga Campionilor la Viitorul Voiceşti: tunisianul Hamdi, soţul handbalistei Asma Elghaoui, de la SCM Rm. Vâlcea

2.31KVizualizari
Viitorul Voiceşti a reuşit un transfer sonor în această vară, la echipa din sudul judeţului urmând să evolueze din noul sezon un „stranier”. Este vorba de tunisianul Hamdi, nimeni altul decât soţul handbalistei Asma Elghaoui, de la SCM Rm. Vâlcea. „Până în acest moment, Hamdi este singurul transfer pe care l-am realizat. Acesta evoluează pe postul de mijlocaş central. În perioada următoare, vom mai face şi alte mutări, iar printre jucătorii care vor veni la Voiceşti se va număra şi un portar extrem de experimentat, care a jucat la un moment şi în Liga a III-a”, a anunţat Florin Dinucu, reprezentantul echipei din comuna administrată de primarul Florin Vătafu.
„Cu două excepţii, în sezonul care sperăm să înceapă în această toamnă, ne vom baza pe aceeaşi jucători din ediţia 2019-2020 a Ligii a V-a. Din păcate, între timp, ne-a părăsit un fotbalist foarte important din lot, Cristi Vătafu. De asemenea, a plecat şi Samuel Avram, care se află acum în America, un atacant care marca şi 2-3 goluri pe meci, când era în formă maximă. Când se va mai întoarce în ţară, sperăm să ne mai ajute din când în când”, a adăugat Dorin Rădoi, care va avea rol dublu la Viitorul Voiceşti, jucător şi antrenor.