miercuri, octombrie 7, 2026
Fotbal Național

Trei fotbalişti transferaţi în pauza de iarnă, golgheteri la Minerul Costeşti, în ediţia 2021-2022 a Ligii a III-a

871Vizualizari
Minerul Costeşti s-a clasat şi în actualul campionat pe ultimul loc în Liga a III-a, astfel că a retrogradat la judeţ. De remarcat este însă faptul că Marius „Ţeţe” Vlădoi & Co. au avut o evoluţie mai bună în cea de-a doua parte a ediţiei 2021-2022 (în speţă, în cele 13 runde disputate anul acesta), în care au adunat 11 puncte, faţă de cele doar 6 strânse în 15 etape în 2021. „Ortacii” au avut un plus şi la numărul de goluri marcate, în condiţiile în care au punctat de 16 ori în 2022, faţă de cele 13 „boabe” reuşite anul trecut.
Dintre cele trei echipe vâlcene care au evoluat în Liga a III-a, Minerul Costeşti figurează cu cei mai mulţi marcatori, cele 29 de goluri înscrise în sezonul actual fiind semnate de nu mai puţin de 17 jucători. Bilanţul mai bun din cea de-a doua parte a campionatului e evidenţiat şi de faptul că cei mai prolifici din lot au fost trei fotbalişti transferaţi în pauza de iarnă. Astfel, pe prima poziţie s-au clasat, la egalitate, cu câte cinci „boabe” în cont, Răzvan Dinu (ex-Flacăra Horezu) şi George Neacşu – FOTO – (ex-Viitorul Dăeşti). Pe locul 3 în topul golgheterilor de la Minerul Costeşti în sezonul 2021-2022 a terminat gorjeanul Ioan Berescu (3 goluri).
În ceea ce-l priveşte pe Răzvan Dinu, fapt mai rar întâlnit, deşi acesta a jucat mai puţin de jumătate de sezon pentru Minerul Costeşti, fotbalistul născut pe 16 martie 2001 a devenit chiar cel mai prolific jucător al codaşei Seriei a VI-a.

Topul golgheterilor de la Minerul Costeşti în sezonul 2021-2022 al Ligii a III-a:

• 5 goluri – Răzvan Dinu, George Neacşu
• 3 goluri – Ioan Berescu
• 2 goluri – Răzvan Milosteanu, Bogdan Zamfirescu
• 1 gol – Cristian Bornea, Andreas Casoni, Alexandru Diaconescu, Raul Horumbă, Dănuţ Kelemen, Gabriel Neacşu, Laurenţiu Nicolaescu, Cătălin Păun, Radu Rădulescu, Gabriel Rizea, Claudiu Traşcă, Marius Vlad