Trei juniori U19 de la Flacăra au făcut pasul în Liga a III-a
943
Echipa de juniori Under 19, de la Flacăra Horezu, este lideră în campionatul județean organizat de AJF Vâlcea și unde evoluează 13 echipe. Adrian Popa a mărturisit că are mulți copii talentați în cadrul clubului, iar trei dintre aceștia au făcut deja pasul în Liga a III-a. Este vorba Valentin Vlad, Alex Niculcea și Sebi Barbu. „Avem la antrenamente copii din toată zona Horezu. Sunt convins că vor mai face pasul la seniori și alți juniori talentați. Important e ca ei să se antreneze cât mai bine, să fie serioși, deoarece vor avea șansa lor la momentul potrivit. Noi îi vom susține cât de mult vom putea. Sunt bucuros că avem tineri cu potențial”, a precizat Adrian Popa.