SCM Rm. Vâlcea și-a îndeplinit deja primele două obiective intermediare cu care a pornit la drum în acest sezon. Echipa din Zăvoi a obținut biletul pentru barajele de promovare în Liga a II-a cu șase runde înainte de final, iar în week-end a tranșat în favoarea sa și problema titlului de campioană a Seriei 8.
În etapa a 5-a din play-off, jucătorii antrenați de Eugen Beza vor evolua chiar în fieful viceliderei ACSO Filiași, într-un meci care nu va mai conta decât pentru palmares pentru SCM Rm. Vâlcea, dar ca un test pentru cele două combatante în perspectiva barajelor pentru promovare în eșalonul superior, unde ambele ar putea participa. În condițiile în care se bate cu Unirea Bascov pentru locul 2 în clasament, în fața căreia are 5 puncte în plus (40/35), formația din Dolj e obligată să nu piardă în fața grupării din Zăvoi, pentru a nu-și complica situația.
SCM Rm. Vâlcea a fost superioară echipei din Filiași în cele trei meciuri directe disputate până în prezent în sezonul actual al Ligii a III-a. Partida din 11 octombrie s-a încheiat la egalitate (0-0), iar apoi, pe 28 februarie, elevii lui Eugen Beza s-au impus categoric pe teren propriu (4-0), grație golurilor marcate de Denis Brînzan (în minutul 11), Alexandru Sălcianu (45+1), Gabriel Dodoi (62) și Bogdan Rusu (70, din penalti). În fine, pe 28 martie, în primul duel din play-off, SCM a câștigat acasă cu 2-1, iar golurile au fost înscrise de Alexandru Dandea (în minutul 3) și Bogdan Rusu (42), oaspeții punctând prin Ionuț Zanfir (64).
Meciul ACSO Filiași – SCM Rm. Vâlcea va avea loc vineri, 18 aprilie, de la ora 17.00.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
După etapa din week-end, „s-au limpezit apele” în Seriile 7 și 8 din Liga a III-a. În prima dintre cele...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe