Fotbal Național

Turbo-SCM! Echipa din Zăvoi „a băgat viteză” în cursa pentru primul loc! Vinerea aceasta, „municipalii” vor să obţină încă 3 puncte

143Vizualizari

• şi în returul sezonului regular, elevii lui Eugen Beza au avut un start perfect

La fel ca în turul sezonului regular al Ligii a III-a, când a început cu şase victorii la rând, SCM Rm. Vâlcea are şi în retur un parcurs perfect. În primele patru runde, fotbaliştii din Zăvoi au adunat tot atâtea succese, iar golaverajul lor e chiar mai bun de această dată (8-0, faţă de 8-1, în tur). În etapa a 14-a a sezonului (penultima din 2024), elevii lui Eugen Beza o vor înfrunta pe teren propriu pe Viitorul Dăeşti, împotriva căreia nu concep să nu obţină încă 3 puncte. Mai ales că „municipalii” s-au impus şi în tur, în deplasare, cu 3-0, prin golurile marcate de Bogdan Rusu (în minutele 13 şi 55) şi Cosmin Neagu (36), într-o partidă care a avut loc pe 28 septembrie.
Dacă va reuşi să câştige din nou, SCM Rm. Vâlcea va mai avea doar un pas până la titlul neoficial de campioană a Seriei 8, la finele sezonului regular. Meciul cu Viitorul Dăeşti este programat vineri, 29 noiembrie, de la ora 14.00, pe stadionul din Zăvoi, ca de obicei intrarea spectactorilor fiind liberă.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea