Un junior A1 de la Cozia Călimăneşti s-a accidentat grav în partida cu I. L. Caragiale
Victoria la limită pe care juniorii A1 de la Cozia Călimăneşti au obţinut-o, joia trecută, în fieful echipei Viitorul I. L. Caragiale (campioana judeţului Dâmboviţa), cu scorul de 2-1, a fost foarte muncită. Mai mult decât atât, duelul i-a costat pe vâlceni şi o accidentare cât se poate de gravă, deoarece unul dintre tinerii fotbalişti din staţiune (care sunt pregătiţi de Gheorghe Venus şi Cornel Badea) a fost transportat de urgenţă la spital după ace partidă. Este vorba de Ciprian Talpoş, nimeni altul decât marcatorul primului gol al Coziei, care a încasat o lovitură zdravănă în ceafă de la un dâmboviţean, în minutul 22. Din acest motiv, meciul a fost întrerupt aproape zece minute, iar vâlceanul a primit îngrijirile medicale de urgenţă.
Ciprian Talpoş a fost transportat la spitalul din Târgovişte, iar apoi la Rm. Vâlcea
„Ciprian a fost lovit groaznic, în spatele capului, la punctul sensibil, şi şi-a pierdut imediat cunoştinţa. Pe dâmboviţeni, îi durea însă în spate să cheme salvarea! Ca să nu mai spun şi că arbitrul nici nu a vrut să oprească jocul pentru ca jucătorul nostru să primească îngrijiri medicale. Ne-am certat aproape 10 minute cu gazdele pe teren, pentru că s-au mişcat greu cu chemarea salvării. A fost foarte rău! Ne-am speriat groaznic, iar pentru că adversarii n-au luat atitudine am sunat la 112. A venit SMURD-ul şi l-am trimis pe jucător la spitalul din Târgovişte, unde a făcut o tomografie. Totul părea bine, medicii au zis că e vorba de o contuzie puternică şi i-au dat nişte calmante, apoi a părăsit spitalul. Însă, pe drumul spre casă, când am ajuns la Blidari, Ciprian a început să se simtă din nou rău şi l-am dus la spitalul din Rm. Vâlcea. A fost pus pe perfuzii şi am stat cu el la spital până după miezul nopţii, să fim siguri că nu se întâmplă nimic grav. Încet-încet, s-a simţit mai bine”, ne-a dezvăluit Gheorghe Andreescu (alias „Paku”), delegatul echipei Cozia Călimăneşti. „Trebuia să facem un memoriu suplimentar după acest meci, în condiţiile în care operativitatea dâmboviţenilor, lipsa lor de reacţie în acest caz, a lăsat de dorit. Nu de alta, dar se putea întâmpla o tragedie!”, a mai afirmat oficialilor juniorilor A1 de la Cozia Călimăneşti. Din motive de siguranţă, staff-ul tehnic al echipei din staţiune a preferat să nu-l utilizeze pe Ciprian Talpoş în meciul retur cu Viitorul I. L. Caragiale, care a avut loc duminică, 9 iunie.