Marţi, 26 iulie, seara, după ce arşiţa unei zile caniculare s-a mai potolit, primarul Mircia Gutău a dat startul petrecerii de deschidere a unui nou loc de joacă şi a încă unui spaţiu de fitness amplasate pe faleza Oltului, în zona blocurilor ANL din Ostroveni.
Protagoniştii principali ai evenimentului au fost zeci de copii şi adolescenţi, care s-au bucurat de dulciuri, baloane, muzică şi multă distracţie. Locul de joacă este unul modern, dotat cu instalaţii inedite, care să solicite imaginaţia şi îndemânarea copiilor, iar spaţiul de fitness este dotat cu echipamente moderne, perfecte pentru o dezvoltare fizică armonioasă a tinerilor.
Cu acest prilej, primarul Mircia Gutău a anunţat că în scurt timp va fi înlocuită şi suprafaţa de joc a terenului de sport dintre cele două zone inaugurate marţi, 26 iulie, iar întregul ansamblu va fi completat armonios de Parcul Ostroveni, o investiţie cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene ce va fi finalizată în această toamnă.
Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
În vară, la Popeşti, au demarat lucrările de eficientizare energetică a sediului primăriei şi a căminului cultural. Pentru aceste investiţii,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe