miercuri, aprilie 15, 2026
Fotbal Județean

Unirea Tomșani a legitimat un jucător care a evoluat și la Dinamo București

1.44KVizualizari
Mihai Diaconescu (FOTO) a anunțat că a reușit să definiteze lotul echipei Unirea Tomșani, în perspectiva sezonul viitor de Liga a IV-a. Echipa antrenată de Marian Hera a făcut patru legitimări noi. Este vorba de Denis Magherescu (originar din Tg. Jiu, care, potrivit oficialilor clubului, a jucat și la Dinamo București), Bogdan Spătaru (Minerul Berbești), Andrei Bădiță (ce a evoluat pentru AS Popești în sezonul trecut) și Vlăduț Dorobanțu.
„Dacă vom mai găsi jucători interesanți, care să aducă un plus de valoare echipei noastre, cu siguranță că vom mai face transferuri. Ne propunem să jucăm cât mai bine de la an la an. E clar că Liga a IV-a va fi mult mai puternică în sezonul viitor, însă încercăm să facem o figură cât mai frumoasă, mai ales în meciurile disputate pe teren propriu”, a explicat Mihai Diaconescu, președintele echipei Unirea Tomșani.