duminică, iulie 19, 2026
Fotbal

Unirea Tomșani a reușit să strângă 25 mii lei din sponsorizări private. Deci, dacă îți place fotbalul, se poate!

1.15KVizualizari

Marian Hera, antrenorul echipei Unirea Tomșani, a explicat că, pentru a juca la nivelul Ligii a IV-a, costurile totale se ridică undeva la minim 8000 lei pe lună. Asta fără salarii, mese și alte cheltuieli. Tocmai de aceea, bugetul clubului a fost completat substanțial, sezonul acesta, din sponsorizări private. “Primăria și Consiliul Local ne asigură 35 mii lei per sezon. Noi am reușit să mai strângem doar până acum 25 de mii lei din sponsorizări. Avem un domn din Tomșani, stabilit în București, care ne-a dat 15 mii lei. Îi mai avem aproape pe managerul de la Alcoolfruct Horezu, dar și firma Maridor, condusă de Dorel Lazăr. Ne-am descurcat până acum, dar cu multă muncă. E greu, adevărat, dar măcar am reușit să ținem echipa în viață. E greu, pentru că trebuie să plătim și motorina celor care vin din București și din alte orașe. Dar le mulțumim că sunt alături de noi. Fără ei, ne-ar fi imposibil să jucăm la acest nivel. Nu mai avem jucători în localitate, de aceea, trebuie să aducem din alte zone. Noi mergem cu mașinile personale la meciuri. Silviu Smedescu, căpitanul echipei, ne-a ajutat mai mereu cu motorina”, a declarat Marian Hera, antrenor la Unirea Tomșani.