luni, noiembrie 30, 2020
Fotbal Județean

Unirea Tomşani are planuri mari: indemnizaţii pentru jucători, transferuri noi şi SUPER-rezultate!

528Vizualizari

Din acest an, Unirea Tomşani va activa ca Asociaţia Club Sportiv Unirea Tomşani, ceea ce înseamnă că Primăria va avea posibilitatea legală de a aloca fonduri din bugetul propriu, pentru revirimentul mult aşteptat. În organigrama de constituire a clubului, sunt cinci membri: Mihai Diaconescu – preşedinte, Marian Hera – vicepreşedinte şi antrenor, Petrişor Grigore – antrenor cu juniorii, Gheorghe Dumitrescu şi Silviu Smedescu. „Ideea e că, după ce Unirea Tomşani a devenit Asociaţie Club Sportiv, Primăria va putea aloca mult mai uşor fondurile de care avem nevoie, conform legii, de până la 5 la sută din bugetul propriu. Bineînţeles, nu se va ajunge aici, dar echipa va fi ajutată mai uşor de domnul primar Dumitru Pearcu şi de Consiliul Local. De asemenea, vom putea acorda jucătorilor indemnizaţii de 600 lei pe lună, ca într-un club adevărat. Bineînţeles, vom face şi transferuri mult mai uşor. Am reuşit deja să-l readucem la echipă pe Daniel Neghină, de la Prim Stroeşti, şi vom mai transfera şi alţi fotbalişti”, a precizat Mihai Diaconescu, preşedinte Unirea Tomşani.