Următoarele patru etape din Liga Florilor vor avea loc în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie, tot în cadrul unui turneu. Vezi aici cu cine va juca Vâlcea!
Vara trecută, mai multe cluburi din Liga Florilor (printre care şi SCM Rm. Vâlcea) au respins vehement ideea conducerii Federaţiei, de a încheia sezonul 2019-2020 cu turnee, aşa că titlul naţional nu a mai fost acordat. Iar asta deşi, la vremea respectivă, ţara noastră nu înregistra decât puţin peste 100 de cazuri de Covid-19 pe zi.
Ironia sorţii, după patru luni, România se află la peste 4000 de infectări şi zeci de morţi pe zi, iar FRH a obligat cluburile să ia startul în noua ediţie… tot în formula vehiculată în iunie. Deşi au existat iarăşi păreri potrivnice, inclusiv în rândul oficialilor din Sala Traian, participantele s-au conformat. 14 dintre acestea au fost prezente la turneul de la Ploieşti, doar două grupări absentând din pricina numeroaselor cazuri de Covid-19 din lot.
După runda inaugurală care a avut loc pe 14 şi 15 octombrie, în Liga Florilor va urma o pauză de două săptămâni. Următorul turneu la care vor lua startul echipele din competiţia internă e programat între 29 octombrie şi 3 noiembrie, când nu se dispută etapă în Liga Campionilor. Federaţia a fixat pentru acea perioadă nu mai puţin de patru runde (cele cu numerele 2-5).
Turneul se va desfăşura la Sf. Gheorghe, unde SCM Rm. Vâlcea le va înfrunta, pe rând, pe CSM Slatina, Crişul Chişineu-Criş, Minaur Baia Mare şi Dacia Mioveni. Programul complet al meciurilor va fi anunţat de FRH în perioada următoare.
SCM Rm. Vâlcea a pierdut meciul pe care l-a disputat sâmbătă, 22 martie, în deplasare, contra echipei Thuringer HC, care...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe