USR a crescut mult la Vâlcea! Andrei Gheorghiu: avem candidaţi puternici la funcţia de primar şi luptăm să avem viceprimari în toate localităţile din judeţ
Pe fondul unor greşeli uriaşe şi repetate ale principalilor actori politici, PSD şi PNL, societatea civilă a căutat, în ultima vreme, un răspuns la solicitările lor: fără penali în conducere, un trai mai bun, transparenţă decizională şi nu numai. Iar USR a apărut tocmai ca o alternativă viabilă. În Vâlcea, filiala condusă de Andrei Gheorghiu, candidat la funcţia de primar în Râmnic, are deja zeci de organizaţii locale înfiinţate şi candidaţi puternici şi „construieşte ca o furnicuţă, încet, dar sigur”. „USR şi-a propus ca, la alegerile locale din această vară, să aibă viceprimari în toate localităţile. Avem candidaţi puternici şi la funcţia de primar. Până la alegeri, vom avea, sperăm noi, cel puţin 70 de organizaţii locale. Ca număr de membri, filiala Rm. Vâlcea este, bineînţeles, cea mai numeroasă. Mai avem însă organizaţii bine dezvoltate şi la Drăgăşani, Bălceşti, Horezu, Berbeşti, Băbeni, Călimăneşti, unde sunt membri foarte activi. Şi la Brezoi, Malaia şi Voineasa suntem, de asemenea, prezenţi. Ca plan, ne dorim să avem cât mai mulţi consilieri locali şi unde candidăm, ne dorim să avem viceprimari. Suntem a treia forţă politică, fără de care nu se poate face o majoritate în Consiliile Locale. Avem oameni foarte valoroşi şi foarte bine pregătiţi”, a explicat Andrei Gheorghiu, candidat USR la funcţia de primar în Rm. Vâlcea.