sâmbătă, august 15, 2026
Handbal

Vacanță în Liga Florilor! Săptămâna trecută, au avut loc ultimele meciuri înainte de turneul final al Mondialului

167Vizualizari
În urmă cu o lună, naționala de handbal feminin a României a disputat primele două meciuri din EHF Euro Cup. După 27-29 în deplasare, cu Norvegia (pe 15 octombrie), tricolorele au câștigat partida de pe teren propriu cu Polonia (34-29), din 19 octombrie.
Reprezentativa antrenată acum de Ovidiu Mihăilă (SCM „U” Craiova) își va continua pregătirile pentru turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, care e programat între 27 noiembrie și 14 decembrie, în Germania și Țările de Jos. Astfel, luna aceasta, tricolorele vor participa la o nouă ediție a Trofeului Carpați. În 2025, turneul amical va avea loc la Bistrița, în perioada 20-23 noiembrie, iar România va înfrunta în ordine echipele Portugaliei (pe 20 noiembrie), Cehiei (22 noiembrie) şi Austriei (23 noiembrie).
Așa cum se cunoaște, la turneul final al Campionatului Mondial, România a fost repartizată în prima fază în Grupa A, ale cărei meciuri se vor disputa în Țările de Jos, la Rotterdam. Tricolorele vor întâlni Croaţia (pe 27 noiembrie), Japonia (29 noiembrie) şi Danemarca (1 decembrie).