Vâlcea a avut noroc pe jumătate la tragerea la sorţi a meciurilor din recalificările pentru Liga a II-a. Va juca semifinala în deplasare, iar finala pe teren propriu
Cele patru formaţii care au obţinut dreptul de a evolua în recalificările pentru Liga a II-a (SCM Rm. Vâlcea, CSM Focşani, CS Dinamo Bucureşti şi CSC Ghiroda şi Giarmata Vii) se vor înfrunta în această săptămână în sistem Final Four, într-o singură manşă, pentru stabilirea ultimei echipe care va promova în eşalonul superior.
Conform tragerii la sorţi care s-a desfăşurat vineri, 7 iunie, la sediul FRF, în semifinale, CSM Focşani o va întâlni pe teren propriu pe SCM Rm. Vâlcea, iar CS Dinamo Bucureşti va primi vizita formaţiei CSC Ghiroda şi Giarmata Vii. Învingătoarele se vor întâlni apoi în finală, care e programată în fieful echipei ce se va impune în duelul de la Focşani.
Se poate spune aşadar că echipa din Zăvoi a avut noroc doar pe jumătate, în condiţiile în care va juca mai întâi în deplasare, în semifinale, iar dacă va trece mai departe va disputa finala acasă, cu învingătoarea dintre CS Dinamo Buicureşti şi CSC Ghiroda şi Giarmata Vii. Semifinalele sunt programate miercuri, 12 iunie, de la ora 17.30, iar finala – sâmbătă, 15 iunie, tot de la 17.30.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
Meciul amical cu FC Argeș, care trebuia să aibă loc vineri, 14 februarie, în Zăvoi, a fost anulat la solicitarea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe