Vâlcea a căpătat un complex de inferioritate în faţa Coronei Braşov. Echipa din Sala Traian a pierdut ultimele patru confruntări directe contra formaţiei de sub Tâmpa
În sezonul trecut al Ligii Florilor, „specialiştii” din handbalul românesc au răbufnit când SCM Rm. Vâlcea a pierdut meciul cu CSM Corona Braşov, din deplasare, care a avut loc în ultima rundă a campionatului. După ce a avut un avantaj de 8 goluri la un moment dat (22-14 şi 23-15), în prima repriză, echipa antrenată de Bent Dahl a pierdut cu 38-34. „A fost blat!”, a titrat presa centrală, aluzie la faptul că formaţia de sub Tâmpa a evitat astfel barajul de menţinere / promovare, unde – în treacăt fie spus! – oricum s-ar fi salvat fără probleme de la retrogradare, pentru că grupările din Divizia A sunt extrem-extrem de slabe.
În acest week-end, s-a întâmplat aproape la fel! Echipa de sub Tâmpa a fost condusă cu 6 goluri în prima repriză, dar a refăcut handicapul şi s-a impus cu 30-28 în faţa SCM-ului. Oare „specialiştii” vor considera, din nou, că a fost „blat”!? În mod normal, dacă ar fi fost o „înţelegere” în sezonul trecut, gruparea braşoveană trebuia să mulţumească frumos acum şi „să se dea la o parte”. Mai ales că SCM chiar ar fi avut nevoie de cele 3 puncte sub Tâmpa! „Specialiştii” ar trebui să explice de ce acest lucru nu s-a întâmplat.
Dincolo de ironii, CSM Corona Braşov începe să devină o adevărată „sperietoare” pentru SCM Rm. Vâlcea. Formaţia din Sala Traian a pierdut ultimele patru confruntări directe contra echipei de sub Tâmpa. După acea înfrângere din sezonul trecut, au urmat eşecurile din cele două amicale din vară (30-37 la Memorialul „Constantin Tită” şi 29-30 la Cupa Corona), iar acum încă un rezultat negativ. Vâlcencele au căpătat un complex de inferioritate în faţa braşovencelor de care vor avea şansa să scape abia peste câteva luni, când va avea loc meciul retur, în Sala Traian.
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe