Handbal

Vâlcea a întrecut lejer Dacia (Mioveni)! Roberta Stamin şi Corina Lupei, printre cele mai bune marcatoare de la SCM

900Vizualizari
Săptămâna aceasta, mai precis în perioada 5-7 mai, se desfăşoară încă două runde din Liga Florilor, oficialii FRH programând turneul în judeţul Cluj. Cele mai multe meciuri din etapele 20 şi 21 se joacă la Cluj-Napoca (în Sala „Horia Demian”), cea de-a doua locaţie unde se dispută câteva dueluri fiind oraşul Turda (în Sala „Gheorghe Bariţiu”).

În startul partidei, echipa argeşeană s-a aflat surprinzător la conducere, la trei goluri diferenţă

Joi, 6 mai, SCM Rm. Vâlcea a jucat prima partidă la Turda, contra echipei Dacia Mioveni 2012, una dintre codaşele clasamentului (locul 12). Aşa cum era de aşteptat, handbalistele antrenate de Florentin Pera au câştigat fără probleme acest duel, cu scorul de 32-20 (după 18-14 la pauză).
Contrar aşteptărilor, argeşencele s-au aflat la conducere în startul meciului şi au condus cu 2-0 (în minutul 1) şi 3-1 (în minutul 2). Ba chiar s-au distanţat şi la trei „lungimi”, 4-1, 5-2, 6-3 şi 7-4 (între minutul 4 şi 11)! Din acel moment, Vâlcea s-a trezit însă la viaţă, a marcat de cinci ori la rând şi a pus lucrurile în ordine, preluând conducerea cu 9-7 (în minutul 16). „Municipalele” s-au distanţat apoi la 12-9 (în minutul 19) şi la 14-10 (în minutul 22). Diferenţa de patru „boabe” s-a consemnat de altfel şi la pauză: 18-14.

După pauză, Florentin Pera a „betonat” defensiva, astfel că SCM a mai încasat doar şase „boabe”

În repriza secundă, pe teren nu a mai existat decât o singură echipă. Florentin Pera a betonat apărarea, astfel că SCM nu a mai primit decât şase goluri şi a înscris de două ori mai multe (12). Imediat după pauză, scorul a urcat brusc la 24-14 (în minutul 41), după şase „boabe” consecutive ale vâlcencelor. După 24-15, au urmat alte trei goluri la rând ale jucătoarelor din Sala Traian, care au realizat diferenţa maximă din acest duel (de 12 goluri): 27-15, în minutul 46. Până la urmă, meciul de la Turda s-a terminat cu 32-20, o victorie normală, care îi era la îndemână Vâlcii încă dinainte de a intra pe teren, având în vedere diferenţa netă de valoare dintre componentele celor două echipe.
În această partidă, golurile formaţiei vâlcene au fost marcate de Kristina Liscevic (7), Asma Elghaoui (6), Roberta Stamin (5) – FOTO, sus, Corina Lupei (4) – FOTO, jos, Alicia Fernandez Fraga (3), Marta Lopez Herrero (2), Maren Nyland Aardahl (1), Raluca Dăscălete (1), Zeljka Nikolic (1), Daria Bucur (1) şi Mireya Gonzalez Alvarez (1).

Vineri, 7 mai, de la 18.30, Vâlcea o înfruntă pe Bistriţa, meciul fiind transmis în direct pe TVR 1

Vineri, 7 mai, de la ora 18.30, o va înfrunta, în Sala „Horia Demian”, din Cluj-Napoca, pe Gloria 2018 Bistriţa. Meciul din etapa a 21-a va fi transmis în direct de TVR 1. Formaţia din Ardeal a început turneul din această săptămână cu un rezultat negativ, în condiţiile în care a fost învinsă miercuri, 5 mai, de vicelidera Minaur Baia Mare, cu scorul de 31-26.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea