miercuri, iulie 9, 2025
Handbal

Vâlcea a ratat calificarea în „careul de aşi” al Cupei României. Aurelian Roşca merge cu Buzău în Final Four!

752Vizualizari
Miercuri, 25 august, SCM Rm. Vâlcea a pierdut calificarea în Final Four-ul Cupei României, după ce a fost învinsă de SCM Gloria Buzău, în sferturi, într-un meci care s-a disputat la Bistriţa. După 29-29 la finele timpului regulamentar de joc, adversarele au avut mai multă luciditate la aruncările de departajare, de la 7 metri, şi s-au impus cu scorul de 34-33.
Este clar că Aurelian Roşca a învăţat ceva din meciul anterior cu Vâlcea, amicalul de săptămâna trecută, din Sala Traian, pe care echipa sa l-a pierdut cu 34-32. Reputatul antrenor a simţit unde scârţâie „căruţa” lui Goran Kurtes, a văzut hibele din jocul rivalei şi le-a speculat la maximum de această dată, iar la final a sărbătorit victoria alături de jucătoarele de la Buzău.
Pentru echipa noastră, care a câştigat Cupa României şi Supercupa României în sezonul trecut, eliminarea din sferturi e un mare pas înapoi şi prevesteşte un campionat în care Vâlcii îi va fi foarte greu să mai ocupe un loc pe podium.

Vâlcea, departe de prestaţia bună din meciul cu Craiova

În meciul cu SCM Gloria Buzău, lucrurile au decurs invers decât în partida precedentă, cu SCM Craiova. Formaţia antrenată de Goran Kurtes s-a aflat în foarte puţine rânduri în avantaj (şi doar la un singur gol!), în restul timpului fiind mereu într-o cursă de urmărire a adversarei. Astfel, Vâlcea a avut 1-0, elevele lui Aurelian Roşca s-au desprins la 4-1 şi 5-2 (în minutele 7 şi 9), dar apoi s-a restabilit echilibrul (5-5, în minutul 12). După 7-5 pentru buzoience (în minutul 14), echipa din Sala Traian a egalat din nou (7-7, în minutul 16), iar după 8-7 pentru adversare a trecut chiar în avantaj (9-8, în minutul 20), având un gol în plus şi în continuare (10-9 şi 11-10, între minutele 22 şi 26). SCM Gloria Buzău a preluat însă din nou conducerea (12-11, în minutul 26), dar, după 12-12, finalul primului mitan a aparţinut buzoiencelor, care au intrat la vestiare în avantaj (14-12).

Cinci goluri, cea mai mare diferenţă din repriza secundă

Startul reprizei secunde a fost unul nefast pentru Vâlcea şi avea să cântărească decisiv în deznodământul partidei. SCM Gloria Buzău a marcat de trei ori consecutiv şi s-a desprins la 17-12 (în minutul 33). Elevele lui Goran Kurtes au avut un reviriment şi s-au apropiat la 17-14, 18-15 şi 19-16 (între minutele 35 şi 37), dar adversarele au punctat iarăşi de trei ori la rând şi s-au dus încă o dată la cinci „lungimi” (21-16, în minutul 41). După 21-17, s-au făcut din nou cinci goluri (22-17, în minutul 42), dar Vâlcea a avut totuşi o tresărire de orgoliu pe final.
Handbalistele din Sala Traian au recuperat trei goluri din handicap (22-20, în minutul 45), însă, după 23-20 şi 24-21 (în minutele 46 şi 47), buzoiencele au mărit diferenţa la patru goluri, 26-22 (în minutul 51). Apoi, scorul a devenit 26-24 (în minutul 52) şi, după 27-24, Vâlcea a marcat de trei ori consecutiv şi a reuşit să restabilească egalitatea, 27-27 (în minutul 57). Finalul a fost incediar, SCM Gloria Buzău a avut de fiecare dată avantaj (28-27 şi 29-28), dar Vâlcea a refăcut echilibrul de fiecare dată şi a împins meciul la aruncările de la 7 metri. Scorul după 60 de minute de joc a fost 29-29.

Ucrainencele Levchenko şi Glibko au ratat de la 7 metri

Aceasta a fost cea de-a doua partidă din cadrul turneului de la Bistriţa care s-a decis la „7 metri”. În primul tur, echipa Dunărea Brăila a dispus tot la aruncările de departajare de Măgura Cisnădie, cu 31-30, după 25-25 la finele timpului regulamentar de joc.
Din păcate, în sferturi, iată că SCM Rm. Vâlcea avea să fie echipa ghinionistă, după ce a pierdut în faţa Buzăului, cu 34-33. Două dintre jucătoarele din Sala Traian au ratat de la 7 metri, în acest caz fiind vorba de ucrainencele Yevgenia Levchenko şi Iryna Glibko. Cea de-a doua a reuşit să şi înscrie o dată la aruncările de departajare, celelalte patru „boabe” fiind semnate de Kristina Liscevic, Zeljka Nikolic, Mireya Gonzalez Alvarez şi Dana Marin. La 4-4, mingea trimisă de Iryna Glibko a fost respinsă de portăriţa adversă, iar apoi Mădălina Zamfirescu a învins-o pe Daciana Hosu şi a trimis echipa din Buzău în Final Four.
În acest duel, cele 33 de goluri ale echipei vâlcene, incluzându-le şi pe cele din aruncările de departajare de la 7 metri, au fost înscrise de Iryna Glibko (12), Kristina Liscevic (5), Mireya Gonzalez Alvarez (5), Roberta Stamin (4), Zeljka Nikolic (4), Elena Dache (1), Bobana Klikovac (1) şi Dana Marin (1).
Altfel, de menţionat mai este faptul că în lotul echipei SCM Gloria Buzău pentru meciul cu SCM Rm. Vâlcea s-au aflat nu mai puţin de şapte jucătoare care au trecut şi prin Sala Traian în ultimii 3-4 ani. Este vorba de Marta Batinovic (portar) – care s-a transferat la noua sa formaţie chiar la finele campionatului trecut), Natallia Vasileuskaya, Marija Petrovic, Andreea Pricopi Rotaru, Ana Maria Drăguţ Savu, Ana Maria Simion, Mădălina Zamfirescu (care a evoluat la SCM în sezonul întrerupt de pandemie, 2019-2020) şi Alina Ilie. Ultimele două – vâlcence get-beget – au fost trimise de Aurelian Roşca să execute şi aruncări de la 7 metri şi nu au ratat.
Foto: Marius Ionescu