duminică, aprilie 11, 2021
Handbal

Vâlcea a scăpat de pericolul numărul 1! Andrea Lekic e accidentată, astfel că nu va juca în Sala Traian

135Vizualizari
Din fericire pentru SCM Rm. Vâlcea, în duelul din această săptămână, Bojana Popovic nu o va avea la dispoziţie pe sârboaica Andrea Lekic (33 de ani), pericolul numărul 1 al echipei din Muntenegru. Prin cele şapte goluri marcate, aceasta a fost cea mai prolifică jucătoare de la Buducnost Podgorica în meciul-tur, din 14 noiembrie, dar nu va evolua în Sala Traian din pricina unei accidentări grave (ruptură a tendonului lui Ahile) care o ţine pe tuşă pentru o lungă perioadă. Ea s-a lovit pe 5 decembrie, în meciul de debut de la Euro 2020, Serbia – Olanda, când naţionala ţării sale a obţinut o victorie de senzaţie, cu 29-25, după ce a fost condusă cu 7 goluri la un moment dat!
În schimb, pentru Buducnost Podgorica, vor evolua în Sala Traian trei jucătoare care au trecut şi prin România la un moment dat, fiind legitimate la CSM Bucureşti. Este vorba de Majda Mehmedovic (extremă stânga, 30 de ani), Itana Grbic (inter centru, 24 de ani) şi Jovanka Radicevic (extremă dreapta, 34 de ani) – ultima dintre acestea fiind aleasă în 7-le ideal al turneului final al Campionatului European din Danemarca, desfăşurat în perioada 3-20 decembrie. În plus, formaţia din Muntenegru va conta şi pe serviciile franţuzoaicei Allison Pineau (inter centru, 31 de ani), fostă componentă a legendarei echipe Oltchim, în sezonul 2012-2013.