Handbal

Vâlcea a trecut la limită de Baia Mare, după un meci cu răsturnări incredibile de scor. Al optulea jucător a înclinat decisiv balanţa!

732Vizualizari
Miercuri, 5 ianuarie, în primul meci din acest an, care a contat pentru etapa a 10-a a Ligii Florilor, SCM Rm Vâlcea a obţinut o victorie de senzaţie, pe teren propriu, în faţa echipei Minaur Baia Mare. Elevele lui Bent Dahl s-au impus cu 33-32 (după ce maramureşencele au avut un avantaj de un gol la pauză, 17-16) şi continuă lupta aprigă pentru o clasare pe podium, dar şi pentru trofeul de campioană naţională. Partida din Sala Traian a fost una extrem de spectaculoasă, cu răsturnări de scor incredibile, în special în repriza secundă, în care fiecare dintre echipe a avut, pe rând, şansa să câştige. Până la urmă, cele trei puncte puse în joc au fost adjudecate de vâlcence, care au avut un final mai bun, iar asta graţie susţinerii fantastice pe care au primit-o din partea spectatorilor.

Echipa din Maramureş a condus cu 9-5 în minutul 15, aceasta fiind cea mai mare diferenţă de scor

În primul mitan, doar Minaur Baia Mare s-a aflat la conducere. SCM Rm. Vâlcea a fost într-o cursă permanentă de urmărire a maramureşencelor şi a reuşit doar să restabilească egalitatea în câteva rânduri. Jucătoarele antrenate de Raul Fotonea au avut 2, 3 şi chiar 4 goluri în plus la un moment dat (9-5, în minutul 15), aceasta fiind diferenţa maximă în partida din Sala Traian. În finalul reprizei, SCM a redus din handicap, iar adversarele au intrat la vestiare cu avantaj minim (17-16).
Vâlcea a trecut pentru prima oară în avantaj imediat după pauză (18-17), prin două goluri de pe extrema dreaptă ale ucrainencei Yevgenia Levchenko, care în acest meci a fost cea mai prolifică jucătoare de la SCM. Handbalistele pregătite de norvegianul Bent Dahl s-au desprins chiar la 22-19 (în minutul 39) şi se părea că au scăpat în câştigătoare, dar, după un time-out al lui Raul Fotonea, Minaur Baia Mare a revenit uluitor în avantaj (22-23, în minutul 44)! Imediat după aceea, a fost rândul lui Bent Dahl să-şi instruiască elevele, iar sfaturile nordicului s-au văzut din plin pe teren, în condiţiile în care Vâlcea a izbutit să se detaşeze la 26-23 (în minutul 46).

Cristina Laslo putea schimba soarta meciului, dacă n-ar fi ratat o aruncare de la 7 metri în minutul 59

Finalul meciului a fost unul incendiar! Spre stupoarea spectatorilor, adversarele au arătat din nou tărie de caracter şi au preluat încă o dată conducerea (26-27, în minutul 50). SCM a avut apoi 28-27 (în minutul 52), după care Minaur a înscris trei „boabe” consecutiv şi a trecut iarăşi în avantaj (30-28, în minutul 54). După 30-30 (în minutul 56), băimărencele au punctat pentru 31-30 (în minutul 57), dar apoi au încasat trei goluri la rând, iar Vâlcea s-a dus la 33-31 (în minutul 59), ecart care s-a dovedit a fi decisiv până la urmă. În acel interval de timp, la scorul de 32-31, Cristina Laslo a irosit o aruncare de la 7 metri (şut în vinclul porţii apărată de Daciana Hosu), pe care, dacă ar fi transformat-o, cu siguranţă că soarta meciului ar fi fost alta. În ultimul minut de joc, Minaur a mai înscris doar o dată, pentru 33-32, astfel că a plecat învinsă din Sala Taian.
În acest duel, golurile echipei SCM Rm. Vâlcea au fost marcate de Yevgenia Levchenko (8), Iryna Glibko (5), Kristina Liscevic (5), Asma Elghaoui (4), Mireya Gonzalez Alvarez (4), Daria Bucur (2), Olga Gorshenina (1), Bobana Klikovac (1), Corina Lupei (1), Zeljka Nikolic (1) şi Roberta Stamin (1).

Ca în vremurile bune ale Vâlcii! Victoria de miercuri seara, facilitată de atmosfera de senzaţie din Sala Traian!

Meciul cu Minaur Baia Mare a fost primul pe care SCM Rm. Vâlcea l-a disputat pe teren propriu cu spectatori, după o pauză de două luni şi jumătate, ultimul fiind cel cu Dunărea Brăila, din 23 octombrie. Ce-i drept, în această perioadă, nu doar restricţiile de accces în Sala Traian, impuse în contextul pandemiei de Covid-19, i-au ţinut pe suporteri departe de favorite, ci şi pauza de 1 lună şi jumătate, cauzată de programul echipei naţionale, care a participat în luna decembrie la Campionatul Mondial din Spania.
Prin victoria din această săptămână, SCM şi-a luat şi o frumoasă revanşă după cele două înfrângeri la limită suferite în faţa maramureşencelor în sezonul 2020-2021 (culmea!, tot la câte un gol diferenţă, 32-31 şi 31-30). Aşa cum se cunoaşte, din pricina acelor eşecuri, trupa antrenată la vremea respectivă de Florentin Pera a ratat locul 2 în Liga Florilor şi o nouă prezenţă în Liga Campionilor. Din acest punct de vedere, vâlcencele beneficiază însă de circumstanţe atenuante, pentru că în ediţia anterioară a campionatului n-au jucat niciun meci pe teren propriu. Cu siguranţă, cu susţinere din partea publicului, SCM ar fi câştigat măcar una dintre cele două confruntări precedente cu Minaur Baia Mare. De altfel, s-a văzut din plin şi miercuri seara cât de mult contează încurajările spectatorilor, aceştia fiind cei care le-au condus pe elevele lui Bent Dahl spre o victorie extrem-extrem de necesară! Este evident aşadar că atmosfera de senzaţie este lucrul care le-a lipsit cel mai mult vâlcencelor până acum. Cu un asemenea public alături, SCM Rm. Vâlcea are capacitatea de a învinge pe oricine!