marți, noiembrie 12, 2024
Handbal

Vâlcea, apărare de carton! În ultimele două meciuri din acest campionat, echipa din Sala Traian a încasat 75 de goluri

165Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea a încheiat sezonul cu două meciuri de vacanţă. În ambele, apărarea a fost una de carton, iar dovada în acest sens este aceea că elevele lui Bent Dahl au primit, în total, nu mai puţin de 75 de goluri. Miercuri, 15 mai, „municipalele” au încasat 37 de „boabe” cu Gloria Bistriţa-Năsăud, când atacul a salvat onoarea, iar partida s-a încheiat cu o victorie frumoasă a echipei noastre (41-37). Ulterior, sâmbătă, 18 mai, defensiva a fost din nou mult sub aşteptări, iar SCM Rm. Vâlcea a suferit o înfrângere grea cu SCM Corona Braşov (34-38).
În ediţia actuală a Ligii Florilor, SCM Rm. Vâlcea a încasat mai mult de 37 de goluri într-un meci doar în alte trei etape. În primul rând, în partidele cu CSM Bucureşti, pierdute cu 29-42 –   în Sala Traian (pe 7 noiembrie 2023) şi cu 34-41 – în Capitală, pe 24 aprilie. Pe de altă parte, pe 15 noiembrie, „municipalele” au fost învinse de Dunărea Brăila, în Sala Traian, cu 38-37.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea