Handbal

Vâlcea continuă cursa spre trofeul Cupei României! Dublă sărbătoare la SCM: calificare în sferturi şi Iryna Glibko a împlinit 30 de ani!

1.08KVizualizari

Marţi, 18 februarie, SCM Rm. Vâlcea a disputat, în deplasare, meciul cu Gloria 2018 Bistriţa, din cadrul optimilor Cupei României. Partida a fost capul de afiş al acestei etape şi s-a încheiat cu scorul de 27-21 (după 13-11, la pauză). După eşecul surprinzător din urmă cu trei luni, din Liga Florilor (19-24), vâlcencele au demonstrat ceea ce nimeni nu se îndoia, de fapt. Şi anume, că sunt mult mai bune decât elevele lui Horaţiu Paşca, iar înfrângerea din campionat n-a fost decât un accident nefericit. Astfel, de această dată, au obţinut o victorie clară, care a fost şi una foarte utilă pentru moral, mai ales că a venit la doar trei zile după un rezultat dezastruos: 22-25, în deplasare, la Măgura Cisnădie.

SCM a condus cu 11-6 în minutul 21, dar a intrat la vestiare cu un avantaj de doar două goluri

În startul meciului de marţi seara, s-a mers cap la cap, cu goluri de ambele părţi, iar în minutul 6 tabela de marcaj indica scorul de 4-4. Acela a fost momentul când SCM a marcat pentru prima oară două goluri consecutiv şi s-a desprins la 6-4 (în minutul 9). Ulterior, după 7-5, în minutul 10, campioanele en-titre au realizat, din nou, o „dublă”, iar diferenţa a crescut la patru „lungimi”: 9-5, în minutul 14. După 9-6, în minutul 17, elevele lui Florentin Pera au înscris de alte două ori la rând şi s-au dus la 11-6, în minutul 21, cel mai mare avantaj de care SCM a beneficiat în prima repriză.
Vâlcencele au traversat însă apoi o perioadă nefastă, iar Gloria 2018 Bistriţa a reuşit patru goluri consecutiv (două fiind marcate chiar de fosta componentă a SCM-ului din sezonul trecut, bielorusa Natallia Vasileuskaya) şi a redus astfel din handicap (11-10, în minutul 26). Gruparea din Sala Traian a intrat totuşi la vestiare cu un avantaj de două „boabe” (13-11).

După pauză, Vâlcea a controlat autoritar jocul, iar la final a obţinut o victorie reconfortantă

După pauză, Vâlcea a jucat ca o adevărată campioană şi nu i-a mai lăsat adversarei sale absolut nicio şansă de revenire. Iar scorul a urcat treptat în favoarea trupei antrenate de Florentin Pera! Gloria 2018 Bistriţa a mai sperat la o surpriză doar în startul reprizei, când a păstrat rezultatul în limitele acceptabile: 14-11 şi 15-12, în minutele 31 şi 35. SCM s-a desprins apoi la patru „lungimi” (16-12, 17-13 şi 18-14), în minutele 37, 38 şi 40. După 18-15, în minutul 41, formaţia noastră a înscris de cinci ori consecutiv, scorul a devenit 23-15, în minutul 48, iar tabăra adversă era deja resemnată.
După 23-16, în minutul 49, a urmat un nou „sprint”, cu alte trei goluri la rând, care au făcut ca avantajul SCM-ului să urce chiar la zece „boabe” (26-16, în minutul 54), cel mai mare din acest meci. Având calificarea asigurată, vâlcencele au slăbit apoi ritmul, iar acest lucru le-a permis bistriţencelor să mai reducă din handicap. Ultimele cinci minute de joc s-au încheiat cu scorul de 5-1 pentru gazde, dar Vâlcea a sărbătorit la final o calificare en-fanfare în sferturi, cu 27-21.

La Mulţi Ani, Iryna Glibko! La Mulţi-Mulţi Ani la Vâlcea şi noi trofee alături de SCM!

Graţia victoriei reconfortante de marţi, 18 februarie, SCM Rm. Vâlcea îşi continuă cursa spre o nouă finală a Cupei României (care ar fi cea de-a treia consecutivă pentru formaţia noastră!), iar în plus îşi menţine intacte şansele de a obţine două trofee în acest sezon. În altă ordine de idei, de menţionat mai este şi faptul că meciul de la Bistriţa a reprezentat o dublă sărbătoare pentru campioana României. Pe lângă celebrarea victoriei, vâlcencele au aniversat-o şi pe ucraineanca Iryna Glibko, care a împlinit chiar în ziua partidei vârsta de 30 de ani. La acest moment, nu putem să-i urăm şi noi decât „La Mulţi Ani”, şi Mulţi-Mulţi Ani la Vâlcea, dar şi noi trofee alături de SCM!
În acest duel, cele mai multe goluri pentru lidera Ligii Florilor au fost semnate chiar de sărbătorita Iryna Glibko, dar şi de sârboaica Kristina Liscevic, ambele punctând de câte 7 ori. În plus, pe lista marcatoarelor pentru SCM şi-au mai trecut numele (surprinzător!) doar încă patru jucătoare: Asma El Ghaoui (5 goluri), Marta Lopez Herrero (4), Cristina Florica (2) şi Mireya Gonzales Alvarez (2). De partea cealaltă, Natallia Vasileuskaya şi Valentina Elisei Ardean (foste jucătoare în Sala Traian, în perioade diferite de glorie ale handbalului vâlcean) au înscris fiecare câte patru „boabe”.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea – Handbal Feminin