miercuri, aprilie 23, 2025
Handbal

Vâlcea, față în față cu istoria! SCM ar putea ajunge în premieră în Final Four-ul unei competiții europene!

201Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea a făcut senzație în actualul sezon al Ligii Europene, în care a acces en-fanfare în sferturile de finală ale competiției, chiar de pe locul 1 în grupa din care a făcut parte. În precedentele trei participări în această competiție, formația din Sala Traian nu a arătat niciodată atât de bine, așa că suporterii speră la mai mult de atât, în speță, la calificarea în premieră în Final Four-ul de la Graz (Austria), care se va disputa pe 3-4 mai.

După Ikast Handbold, SCM Rm. Vâlcea e pregătită să-și ia revanșa și în fața echipei Thuringer HC

Pentru a ajunge între cele mai bune patru echipe din Liga Europeană, SCM Rm. Vâlcea trebuie să treacă însă de Thuringer HC, o mai veche cunoștință a grupărilor din țara noastră. De altfel, chiar „municipalele” s-au duelat recent, în ediția 2022-2023, cu formația germană, iar elevele lui Herbert Muller au fost superioare. Nemțoaicele s-au impus cu 38-31 pe teren propriu și au remizat în Sala Traian (32-32), dar ambele meciuri au avut loc în faza grupelor.
În această ediție, SCM a dovedit că e capabilă însă să producă surprize mari. Iar dacă și-a luat revanșa și în fața formației daneze Ikast Handbold (pe care a învins-o pentru prima oară după patru înfrângeri la rând), de ce n-ar face la fel și împotriva echipei Thuringer HC? Potrivit programului anunțat de EHF, meciurile cu gruparea antrenată de româno-germanul Herbert Muller (62 de ani) vor avea loc pe 22 martie, de la ora 17.00, în Salza Halle, și respectiv pe 30 martie, de la ora 15.00, în Sala Traian.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea