marți, noiembrie 12, 2024
Handbal

Vâlcea, la momentul adevărului! SCM îl înfruntă pe fostul antrenor din Sala Traian, Florentin Pera

160Vizualizari
La mijlocul acestei săptămâni, în Liga Florilor va avea loc derbiul dintre cele două echipe din Bucureşti, CSM şi Rapid. Un alt meci interesant programat în etapa a 7-a a sezonului se va disputa în Sala Traian, între SCM Rm. Vâlcea şi Gloria Bisitriţa-Năsăud. Partida va reprezenta „momentul adevărului” pentru formaţia antrenată de Bent Dahl, care nu a mai făcut niciun pas greşit în ultimele patru runde, contra unor adversare inferioare din punct de vedere valoric, astfel că a urcat pe locul 2 în clasament. În această perioadă excelentă, „municipalele” au adunat şase victorii consecutive, din care patru în Liga Florilor şi două în Liga Europeană.
De partea cealaltă, Gloria Bistriţa-Năsăud nu traversează deloc o serie bună, având patru înfrângeri la rând în Liga Campionilor, la care se adaugă şi eşecul cu CSM Bucureşti, din întrecerea internă (30-33, în deplasare, în etapa a 5-a, pe 2 octombrie). Totul a culminat cu rezultatul urât din week-end, când gruparea din Ardeal a pierdut cu totul neaşteptat cu Podravka Koprivnica, pe teren propriu (25-29), după ce echipa din Croaţia conducea la un moment dat cu 13 goluri (21-8). În aceste condiţii, formaţia pregătită de Florentin Pera (fost antrenor la SCM Rm. Vâlcea când echipa noastră a cucerit ultimul titlul naţional, în 2019) va veni în Sala Traian cu gândul de a-şi recâştiga strălucirea şi de a rămâne în lupta pentru locul 1 în Liga Florilor.
Meciul SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa-Năsăud va avea loc joi, 17 octombrie, de la ora 17.30, şi va fi transmis în direct de PRO Arena, partenerul media oficial al FRH.
Sursă foto: Facebook Gloria Bistriţa-Năsăud