miercuri, octombrie 7, 2026
Diverse

Vâlcea nu a mai pierdut două meciuri la rând în campionat din sezonul… Vezi aici când s-a întâmplat ultima oară acest lucru!

596Vizualizari
Pentru SCM Rm. Vâlcea, înfrângerea suferită la Brăila a fost cea de-a doua consecutivă din Liga Florilor, după eşecul consemnat săptămâna trecută, pe 8 februarie, chiar în Sala Traian, în faţa echipei Gloria Bistriţa-Năsăud (29-35). A fost pentru a doua oară în acest sezon când SCM a pierdut două meciuri la rând. Prima oară, s-a întâmplat în etapele 5-6, când elevele lui Bent Dahl au cedat mai întâi cu CSM Bucureşti (30-34, pe teren propriu), pe 22 septembrie, iar apoi cu SCM Gloria Buzău (28-33, în deplasare), pe 12 octombrie. Şi de această dată, în rundele 15-16, a fost vorba iniţial de un meci ratat acasă, iar apoi de unul în deplasare.

Cu Florentin Pera la timonă, SCM nu a înregistrat niciodată sincope în serie în campionat

Şi în sezonul trecut, primul cu norvegianul Bent Dahl pe banca tehnică, SCM a avut două asemenea duble sincope. Mai întâi, în etapele 17-18, când a fost înfrântă în Capitală, de CSM Bucureşti (cu 19-32), pe 12 martie 2022, iar ulterior, pe teren propriu, de Măgura Cisnădie (23-24), pe 16 martie 2022. „Municipalele” au mai fost învinse de două ori la rând în ultimele două runde ale sezonului (25-26), de Gloria Bistriţa (33-35, în Ardeal), pe 26 mai 2022, şi de Rapid Bucureşti (27-35, în Sala Traian, pe 29 mai 2022.

De menţionat este faptul că, în cele trei sezoane cu Florentin Pera la timonă, în speţă, în 2018-2019 (când s-a cucerit titlul naţional), 2019-2020 (suspendat din cauza pandemiei de Covid-19) şi 2020-2021 (care s-a desfăşurat integral în cadrul unor turnee de sală), indiferent de felul cum au fost programate meciurile, SCM nu a înregistrat niciodată două înfrângeri la rând în campionat. Selecţionerul actual al naţionalei feminine a ştiut mereu cum să le capaciteze pe elevele sale, astfel încât acestea să treacă rapid peste o înfrângere şi să se reabiliteze în următorul meci.

Aurelian Roşca şi Gheorghe Sbora, ultimii antrenori din Sala Traian care au avut câte două înfrângeri consecutive

Ultima oară când Vâlcea a mai suferit două eşecuri în serie a fost în etapele 21 şi 22 din sezonul 2017-2018, când pe banca tehnică se afla Gheorghe Sbora. Astfel, pe 14 aprilie 2018, HCM (aşa cum se numea echipa din Sala Traian la vremea respectivă) a pierdut în deplasare la Danubius Galaţi (22-25), iar pe 26 aprilie 2018 a fost bătută acasă de CSM Bucureşti (26-27). De precizat mai este faptul că, în acelaşi campionat, dar cu Aurelian Roşca la cârmă, HCM a înregistrat alte două duble sincope. Mai întâi, în primele două etape (înfrângere cu 22-23 în deplasare la Corona Braşov – pe 5 septembrie 2017 şi cu 24-28 acasă cu SCM Craiova – pe 10 septembrie 2017), iar apoi în rundele 15-16 (eşec cu 22-25 cu SCM Craiova în Bănie – pe 8 februarie 2018 şi cu 21-26 în Sala Traian, cu CSM Bistriţa – pe 11 februarie 2018).
Fără îndoială, din etapa viitoare a Ligii Florilor, elevele lui Bent Dahl vor întrerupe mini-seria negativă şi vor relua şirul victoriilor. Mai ales că SCM va înfrunta, în faţa propriilor suporteri, o adversară mult inferioară din punct de vedere valoric: Dacia Mioveni.