SCM Rm. Vâlcea va porni cu prima şansă în meciul / meciurile (pentru că oficialii din Sala Traian speră că vor fi două!) pe care le va disputa în această săptămână, la Bistriţa, în Cupa României. Sorţi au scos în calea echipei antrenate de Goran Kurtes şi Mia Rădoi nişte adversare inferioare din punct de vedere valoric (dovadă fiind şi ultimele rezultate directe din această vară), aşa că formaţia noastră nu poate rata calificarea în Final Four-ul competiţiei.
Meciul de marţea aceasta, cu SCM Craiova, va fi transmis în direct de TVR 2
În turul 1, SCM Rm. Vâlcea o va înfrunta pe SCM Craiova, în faţa căreia s-a impus fără probleme în precedentele ediţii ale Ligii Florilor, ceea ce înseamnă că handbalistele din Sala Traian vor fi favorite. Partida cu formaţia din Bănie va avea loc marţi, 24 august, de la ora 15.30, şi va fi trasmisă în direct de TVR 2.
În turul 2 (în speţă, în sferturi), „municipalele” se vor duela cu învingătoarea din meciul SCM Gloria Buzău – Dacia Mioveni 2012. Cel mai probabil, ţinând cont de faptul că buzoiencele au dispus fără probleme de argeşence (cu 33-26), într-o partidă de pregătire care s-a disputat chiar joia trecută, la Rm. Vâlcea, SCM va întâlni mai departe gruparea antrenată de Aurelian Roşca.
Elevele lui Goran Kurtes vor porni cu un ascendent moral în faţa buzoiencelor
Posibila confruntare dintre Vâlcea şi Buzău va avea loc miercuri, 25 august, la o oră care va fi anunţată după meciurile din turul 1. Dacă e să luăm în calcul rezultatul direct consemnat între cele două tot la turneul amical desfăşurat în Sala Traian (34-32 pentru elevele lui Goran Kurtes), SCM ar trebui să învingă din nou şi să meargă în Final Four. În acest sens, nu trebuie uitat că, joia trecută, Vâlcea a câştigat chiar şi fără patru jucătoare de bază, din lot absentând căpitanul de echipă Cristina Florică, Elena Dache şi „stranierele” Olga Gorshenina şi Ewgenija Minevskaja, care ar putea fi teren la Bistriţa.
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe