Odată cu meciurile din week-end-ul trecut, s-a încheiat prima jumătate a etapelor din grupele Ligii Europene. În Grupa D, lideră incontestabilă este Thuringer HC, care a făcut instrucţie cu toate cele trei adversare întâlnite în cale (Paris 92, Praktiker-Vac şi SCM Rm. Vâlcea), pe care le-a depăşit de-o manieră categorică, la 4, 6 şi, respectiv, 7 goluri. Elevele lui Herbert Muller au punctaj maxim şi sunt ca şi calificate în sferturi, probabil chiar şi dacă pierd în România şi Franţa, la diferenţe mai mari decât au câştigat în tur, pe teren propriu.
Pe undeva, înfrângerea suferită de SCM Rm. Vâlcea în Germania, cu Thuringer HC, nu a surprins, având în vedere forţa formaţiei antrenată de româno-germanul Herbert Muller. În schimb, nimeni nu s-a aşteptat ca Paris 92 să piardă în deplasare, în faţa unguroaicelor de la Praktiker-Vac, cu scorul de 27-26. Rezultatul e uluitor şi ne face să ne întrebăm cum de SCM a putut pierde în Franţa, în faţa unei echipe care a fost o umbră acum în Ungaria. Să fi fost „municipalele” atât de încântate şi fericite că au vizitat „Oraşul Luminilor”, că nu le-a mai păsat deloc să joace şi handbal?
Chiar dacă a produs o mare surpriză week-end-ul trecut şi a obţinut primele puncte din ultimele două sezoane ale competiţiei, Praktiker Vac are şanse zero de a se bate pentru sferturi, aşa că lupta pentru cel de-al doilea loc se va duce între Paris 92 şi Vâlcea. Fără îndoială, meciul direct, care va avea loc între cele două grupări în Sala Traian, sâmbătă, 11 februarie, va fi decisiv pentru calificarea în următoarea fază a competiţiei. Până atunci, „municipalele” mai au însă o partidă foarte grea, cu Thuringer HC, pe 4 februarie, pe care trebuie, de asemenea, s-o câştige.
Calculele indică faptul că SCM mai poate accede în sferturi şi dacă o învinge pe Paris 92 în Sala Traian, la orice scor, iar apoi se va impune şi în Ungaria, unde franţuzoaicele au pierdut acum. În acest caz, ar fi nevoie însă ca Thuringer HC să câştige şi în deplasare în faţa echipei din Hexagon, în ultima rundă din Grupa D, lucru greu de crezut, având în vedere că nemţoaicele vor fi deja calificate la momentul respectiv.
• Returul cu Dunajska Streda va avea loc duminica aceasta, de la 20.00 (ora României) Week-end-ul trecut, SCM Rm. Vâlcea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe